Dezvăluirea momentului! Sturza: Lumina o sting copii nesăbuiți care se țin de fotolii cu dințișorii de lapte

16 Nov. 2022, 11:36
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
16 Nov. 2022, 11:36 // Actual //  bani.md

Fostul premieri și actualul om de afaceri Ion Sturza, într-o postare pe Facebook, se arată indignat de ultimele evoluții din Republica Moldova și în pamfletul său spune cine  „stinge lumina” în Moldova

„Pare retoric, evident că Putin! Eu mereu spun că țărișoara noastră se află prinsa între război și NATO. La o adică, trece peste noi și nimeni nici nu o să observe. Cad rachete, cade curentul… E momentul de miorlăit? De făcut politică și administrație cu „mănuși albe”, cu respectarea „drepturilor și privilegiilor”, sterile și lipsite de sens când stai în întuneric și frig”, spune Sturza.

Păi vă spun eu cine stinge lumina!

„O sting cei care pe bune consideră că au ajuns la guvernare „cu picioarele” lor, și nu cu votul poporului bazat pe încrederea necondiționată în Maia Sandu. Micii copii nesăbuiți ai norocului hazardat. Ei se țin de fotolii cu dințișorii de lapte, dau din piciorușe și arată pumnișorii. Noi suntem puterea! Oare? Pe bune? Nu vreți să vă dați puțin la o parte și să permiteți oamenilor cu vână să se ocupe puțin de țara aflată în război? Nu vreți să reveniți la „origini”, granturi și stări „neformale”, firești pentru voi?”, punctează omul de afaceri.

Potrivit lui, lumina o sting oligarhii fugari, împănați cu miliarde furate de la moldoveni. Evident, susținuți de hoardele de corupți din justiție, mass-media și, pur și simplu, frustrați că nu mai sunt la țâță. Ei au TV, ei îi au pe Gheorghiță, Nătășica. Ei îi au pe moldovenii blegiți de sărăcie și intelect.

„Lumina o stinge „coloana a cincea”, agenții deschiși ai criminalilor de război. Alde Bogdad & Co care aplaudă la scena deschisă din parlament(!) atrocitățile din Ucraina și se bucură că moldovenii stau în beznă. Cică așa le trebuie. Ei tot au TV, „influenceri” și parale din „kuliok”. Lumina o sting „foștii”, care în ultimii 20 de ani au sabotat toate proiectele de interconectare energetică cu România, trădători de țară care mai așteaptă locuri călduțe la Gazprom. Așa-i, V?”, se întreabă fostul premier.

„Lumina o stingem noi toți, prin lașitatea și indiferența noastră. Noapte bună, dragi moldoveni!”, conchide omul de afaceri.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!