Din discursul lui Snegur, la prezentarea primului proiect al Constituției: Avem nevoie de independență reală

28 Iul. 2025, 14:37
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
28 Iul. 2025, 14:37 // Actual //  Ursu Victor

„Avem nevoie de suveranitate și independență reală”, spunea primul președinte Mircea Snegur, pe 2 martie 1993, când în Legislativ a fost prezentat primul proiect al Constituției Moldovei. Șeful de stat era președintele Comisiei responsabile de elaborarea Legii Supreme a țării.

Oficialul a vorbit în fața deputaților aleși democratic despre eliberarea națională și a menționat că, pentru a supraviețui ca stat, Republica Moldova independentă trebuie să își consfințească mecanismul de funcționare a democrației și dreptului – adică să adopte Constituția.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Pentru a supraviețui ca stat, avem nevoie de suveranitate și independență reală, unica condiție ce ne-ar da posibilitatea să ne regăsim, să ne recăpătăm pe noi înșine, cum s-ar zice, de la obligația de a asculta la dreptul de a întreba.

Adevărul însă rămâne adevăr. Suntem suverani și independenți de jure, dar nu și de facto. Timpul care s-a scurs ne-a demonstrat o dată în plus că nu este suficientă doar proclamarea independenței și suveranității. Aceste valori supreme, fără de care existența unui stat e de neconceput, trebuie confirmate și cucerite  zi de zi, pas cu pas.

Unul dintre pașii de bază constă în acest sens constă în adoptarea Constituției Republicii Moldova, care ar consfinți mecanismul de edificare și funcționare a statului democratic bazat pe drept”, declara Mircea Snegur.

Constituția Republicii Moldova urma să fie aprobată abia pe 29 iulie 1994, iar între timp componența Comisiei care o elabora s-a schimbat. Doctorul în drept Nicolae Osmochescu și-a amintit la RLIVE TV că în primul proiect al Legii Supreme nu era pomenită pretinsa limbă moldovenească, iar neutralitatea a fost inclusă în document pentru a impulsiona Rusia să își retragă trupele din regiunea transnistreană și pentru a se asigura că Moldova nu va deveni aliata Kremlinului în cadrul unor acorduri militare din cadrul CSI.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!