Din Rusia, cu “dragoste” – Gazprom şi şantajul energetic! Moldova speră la gazul azer. Interconectorul e gata

01 Oct. 2022, 15:19
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
01 Oct. 2022, 15:19 // Actual //  bani.md

Astăzi, 1 octombrie, a fost dat în exploatare intercinectorul dintre Grecia și Bulgaria, care ar urma să reducă dependența de importul gazului rusesc. Or, acest lucru oferă posibilitatea Republicii Moldova de a achiziționa gaz din Azerbaidjan.

Premierul român Nicolae Ciucă a declarat la inaugurare în capitala Bulgariei, Sofia că orice pas întreprins în vederea creşterii securităţii energetice regionale şi a Europei este cheia pentru îndeplinirea obiectivelor noastre de redresare şi rezilienţă.

Acesta a precizat că trebuie continuată colaborarea cu partenerii pentru sporirea capacităţilor de producţie.

„De asemenea, trebuie să ne finalizăm proiectele în Europa, în ceea ce priveşte interconectivitatea, astfel încât să ne asigurăm că avem toate mijloacele necesare pentru a ne diversifica resursele şi a acţiona în solidaritate cu membrii UE şi cu vecinii noştri din Republica Moldova, Ucraina sau Balcanii de Vest. Punerea în funcţiune a Interconectorului Grecia-Bulgaria contribuie în mod semnificativ la diversificarea aprovizionării cu gaze naturale. Deşi evenimentul, la care participăm, reprezintă un moment de sărbătoare pentru dezvoltatorii proiectului şi pentru toţi beneficiarii lui, trebuie să rămânem realişti şi să recunoaştem că este necesar să accelerăm procesul de diversificare a surselor şi a rutelor de aprovizionare, deoarece Europa trebuie să îşi reducă într-un ritm mai rapid dependenţa de combustibili fosili din Rusia”, a mai spus premierul.

Construcția interconectorului ar securiza și Republica Moldova din punct de vedere al livrărilor de gaze.

Republica Moldova este dependentă de gazul rusesc, iar Moscova folosește metanul drept armă de șantaj. Iei, 30 septembrie, gigantul Gazprom a redus livrările către Republica Moldova cu 30%. Motivul invocat ar fi probleme tehnice.

 

 

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!