„Discuții de ochii lumii” – Sergiu Tofilat demască ineficiența ședinței despre tarifele la gaze

03 Dec. 2024, 15:53
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
03 Dec. 2024, 15:53 // Actual //  Ursu Victor

Sergiu Tofilat, membru al Consiliului de Observatori de la Moldovagaz, și-a exprimat dezamăgirea față de ședința publică organizată pentru a analiza impactul majorării tarifelor la gazele naturale asupra consumatorilor și economiei naționale. Într-o postare pe rețelele sociale, Tofilat a calificat discuțiile drept „sterile”, susținând că acestea au fost organizate „mai mult de ochii lumii”, fără rezultate concrete.

„Am venit cu două pagini de întrebări, dar am reușit să adresez doar două dintre ele, fără a primi răspunsuri clare. Problemele nu au dispărut nicăieri”, a declarat Tofilat.

Acesta a subliniat necesitatea unui format profesionist al discuțiilor, fără camere de luat vederi și fără populism, concentrat pe probleme concrete. Totodată, Tofilat a propus ca la finalul acestor consultări să fie formulată o listă de recomandări clare, care să stabilească măsuri concrete pentru evitarea repetării crizei.

„Dacă totul se limitează la ‘a găsi vinovatul’, fără a lua măsuri, la iarna viitoare ne vom pomeni fix în aceeași situație și vom căuta alți vinovați”, a avertizat Tofilat.

La sfârșitul ședinței au fost formulate mai multe recomandări pentru Energocom, Ministerul Energiei, Moldovagaz și ANRE. Instituțiile urmează să prezinte măsurile luate în 60 de zile.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!