DOC de la SIS: Se știa din 2010 despre implicarea lui Plahotniuc, Usatîi, Platon și Șor în Laundromat

24 Mai 2021, 14:01
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
24 Mai 2021, 14:01 // Actual //  MD Bani

Serviciul de Informații și Securitate (SIS) susține că există probe ce confirmă implicarea lui Vladimir Plahotniuc, Veaceslav Platon, Ilan Șor în procesul de spălare a banilor din Federația Rusă prin intermediul sistemului bancar moldovenesc, scrie Jurnal.md.

Jurnal.md a intrat în exclusivitate în posesia unui document adresat unui deputat, semnat de către directorul SIS Alexandr Esaulenco, în care se oferă detalii despre implicarea celor 4 în schema ce a dus la spălarea a peste 20 de miliarde de dolari prin băncile moldovenești.

Un aspect interesant este că SIS precizează că autoritățile de la Chișinău cunoșteau despre aceste acțiuni încă din anul 2010, fără însă a se interveni în vreun fel pentru a opri schema.

Un dosar penal a fost deschis abia în 2017, fără însă a exista vreo condamnare cu executare. Mai mult decât atât, o serie de judecători anchetați pentru implicare în schemă au fost repuși în funcție în toamna anului trecut. Potrivit SIS, beneficiarii efectivi ai operațiunii de spălare de bani au fost, în Republica Moldova, Platon, Plahotniuc și Șor.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!