(DOC) Încă un deputat PSRM s-ar fi îmbogățit ilicit. Ce a depistat ANI în urma efectuării unui control

17 Mart. 2021, 16:01
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
17 Mart. 2021, 16:01 // Actual //  MD Bani

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a sesizat Procuratura Generală și Serviciul Fiscal de Stat, după ce a depistat că deputatul PSRM, Radu Mudreac, nu a declarat în declarația de avere și interese personale 4,5 milioane de lei.

Potrivit ANI, procedura de control asupra deputatului PSRM a fost inițiată la începutul anului 2020, în baza unei sesizări din partea unei organizații non-guvernamentală din domeniul prevenirii corupției. În cadrul controlului, inspectorul de integritate a stabilit o diferență vădită, în mărime de peste 4,5 milioane de lei între averea dobândită și veniturile realizate de către deputat și familia sa, pe parcursul perioadei decembrie 2014 – august 2016.

Această sumă a fost identificată de către inspectorul de integritate în conturile bancare deschise pe firma familiei, administrată de către soție, iar deputatul avea calitatea de fondator. Ulterior, firma a fost înstrăinată.

Fiindu-i solicitat punctul de vedere, deputatul a menționat că firma respectivă a încheiat contracte de împrumut cu diverse persoane fizice prin care a contractat împrumuturi financiare în sumă totală de peste 4 milioane 790 mii de lei pentru construcția unui spațiu comercial în centrul Capitalei.

Inspectorul de integritate a respins argumentele invocate de către Radu Mudreac, deoarece persoanele fizice vizate nu dispuneau oficial de mijloace financiare pentru împrumutarea unor astfel de sume.

Pe cauza dată, inspectorul de integritate a remis un denunț către Procuratura Generală pe aspectul comiterii a două infracțiuni ce cad sub incidența Codului penal – îmbogățire ilicită și spălarea banilor.

Suplimentar, a fost sesizat Serviciul Fiscal de Stat pentru efectuarea unui control fiscal asupra deputatului PSRM pe perioada vizată.

Actul emis de ANI poate fi contestat în instanța de contencios administrativ.

Amintim că, la începutul acestei săptămâni, ANI a anunțat că, în instanța de judecată se află șase dosare privind îmbogățirea ilicită a doi deputați din actualul Legislativ, Dumitru Diacov – președintele de onoare al PDM și Grigore Nova – deputat PSRM, precum și a unui ex-parlamentar – Nae-Simion Pleșca.

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!