(DOC) MAIA a aprobat noi Recomandații agrotehnice privind înființare plantațiilor de pomi, arbuști fructiferi și căpșun

24 Nov. 2021, 20:08
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
24 Nov. 2021, 20:08 // Actual //  MD Bani

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a aprobat noi Recomandații agrotehnice privind modul de elaborare a proiectului și a planului de înființare a plantațiilor de pomi, arbuști fructiferi și căpșun. Documentul a fost conceput pentru a putea fi aplicat, în scop de ghidare, de către proiectanți și producători sau potențiali producători agricoli, la elaborarea proiectelor de înființare a plantațiilor perene.

Noile Recomandații au fost elaborate cu scopul de a crea și implementa modele moderne de business, cu riscuri minime, menite să asigure eficiență în timp și orientate spre generarea profiturilor la întreprinderi.

Potrivit autorilor documentului, Recomandațiile agrotehnice stabilesc regulile aplicabile pentru proiectarea plantațiilor de pomi, arbuști fructiferi, și căpșun; condițiile de climă, sol și de mediu, care necesită a fi respectate la elaborarea proiectului și a planului de înființare a plantațiilor de pomi, arbuști fructiferi și căpșun; cerințele generale și specifice ale proiectului și planului de înființare a plantațiilor de pomi, arbuști fructiferi și căpșun.

În contextul schimbărilor climatice, MAIA recomandă proiectanților din domeniu să atragă o atenție sporită asupra corectitudinii elaborării proiectelor, inclusiv prin prisma Recomandațiilor respective, astfel încât acordarea subvențiilor pentru înființarea plantațiilor din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural să fie direcționate spre investiții durabile și eficiente, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul Ministerului.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!