(DOC) PG s-a trezit la 5 zile distanță. A reacționat la hotărârea Parlamentului, după ce Stoianoglo a evitat audierile

25 Aug. 2021, 11:05
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
25 Aug. 2021, 11:05 // Actual //  MD Bani

Procuratura Generală (PG) anunță abia astăzi, 25 august că a luat act de Hotărârea Parlamentului din 20 august privind rezultatele audierilor parlamentare cu privire la progresul acțiunilor în procesul de recuperare a mijloacelor financiare sustrase din sistemul bancar. Instituția afirmă că „dezaprobă constatările forului legislativ”, scrie Realitatea.md.

Astfel, printr-o scrisoare oficială, Procuratura Generală solicită Legislativului să indice „în baza cărui cadru normativ și substrat factologic se întemeiază constatările Parlamentului privind:

  • eficiența sau ineficiența unei anchete penale concrete;
  • stagnarea investigațiilor privind procesul de devalizare a sistemului bancar;
  • lipsa de acțiuni măsurabile și progrese în procesul de recuperare a mijloacelor financiare sustrase din sistemul bancar;
  • ineficiența colaborării internaționale cu serviciile speciale ale altor țări, inclusiv prin echipe comune de investigații și prin EUROJUST;
  • responsabilitatea pentru care, așa cum se pretinde că a constatat legislativul, îi revine conducerii Procuraturii Generale și Centrului Național Anticorupție (în textul Hotărârii se face trimitere doar la art.126 din Regulamentul Parlamentului, care se referă doar la audierea Guvernului și Hotărârea Parlamentului nr.143/2019, ambele irelevante la subiect).

Concomitent, Procuratura Generală roagă Parlamentul să indice materialul factologic care a stat la baza acestor constatări și concluzii: informațiile unor instituții publice, decizii ale unor organe judiciare, concluzii ale experților, analize sau constatări ale specialiștilor, cert fiind faptul că ele lipsesc.

Procuratura mai solicită ca Parlamentul să explice ce se are în vedere prin controlul parlamentar al unei anchete penale pendinte, care este temeiul legal, limitele și competențele celor două comisii parlamentare în raport cu Procuratura.

Scrisoarea Procuraturii o puteți găsi aici și aici.

Amintim că, la 20 august curent, Parlamentul a aprobat o hotărâre, după ce procurorul general a refuzat să se prezinte în fața deputaților pentru a raporta pe subiectul dosarului furtului miliardului, însă Procuratura a expediat Legislativului doar o notă informativă la acest subiect.

În urma examinării acestei note informative, majoritatea parlamentară a aprobat o hotărâre, care atestă o lipsă de evoluție în dosarul furtului miliardului.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!