Doina Nistor promite fabrici moderne, dar economia abia respiră

01 Oct. 2025, 09:54
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
01 Oct. 2025, 09:54 // Actual //  Ursu Victor

Economia Republicii Moldova a înregistrat o creștere de 1,1% în trimestrul al doilea din 2025, iar autoritățile pun accent pe extinderea exporturilor ca motor principal de dezvoltare. Declarația a fost făcută de ministra Economiei, Doina Nistor, care a subliniat că succesul companiilor moldovenești pe piețele externe este esențial pentru consolidarea creșterii economice.

„Este foarte important în continuare să dezvoltăm exportul. Avem programe de sprijin – prin Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, care și-a dublat bugetul, și prin programele de ajutor de stat, prin care construim o strategie de reindustrializare: fabrici noi, moderne, produse competitive care să iasă la export”, a declarat Nistor.

Potrivit ministrei, Guvernul a creat recent și un fond de sprijin pentru export, gestionat de Agenția de Investiții, prin care au fost alocate deja 20 de milioane de lei. Fondurile vor fi folosite pentru a încuraja agenții economici să-și găsească parteneri de afaceri în special pe piața Uniunii Europene, unde comerțul este în creștere.

„UE este o piață în care avem parteneri de încredere, avem acorduri de liber schimb cu țările EFTA, iar deja vedem rezultate – primele exporturi de mere au ajuns în Islanda și în țările nordice. În continuare vom munci pentru a sprijini companiile noastre să se extindă pe piețele externe”, a mai spus Doina Nistor.

Produsul Intern Brut (PIB) al Republicii Moldova a înregistrat în trimestrul II 2025 o majorare de 1,1% (în termeni reali) comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică. Totodată, la nivelul semestrului I 2025, economia s-a menținut la același nivel cu perioada similară din 2024, ceea ce indică o evoluție modestă pe ansamblul primelor șase luni ale anului.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!