Dosarul Casa Modei: Avocatul lui Russu cere pronunțarea hotărârii: Se cheltuie banii publici din cauza unui test fals

19 Iul. 2021, 10:15
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
19 Iul. 2021, 10:15 // Actual //  MD Bani

Avocatul Societății Comerciale „Continental Business Invest” SRL – entitatea juridică căreia îi aparține Casa Modei, este de părerea că Judecătoria Ciocana ar trebui să se expună cât mai rapid în cazul celor două imobile la care pretindeVeaceslav Platon. În caz contrar, vom avea o examinare repetată realizată în temeiul unui test fals – proces care implică cheltuieli judiciare și utilizarea banilor plătiți de contribuabili la bugetul de stat.

„Aceste ședințe de la Judecătoria Ciocana nici nu trebuiau să aibă loc, având în vedere că dosarul „Casa Modei și fostului sediu ASITO” a fost întors în instanța de fond în baza unui test anti-COVID fals. Dar dacă tot s-a ajuns aici, ar fi logic și firesc ca procesul să se încheie cât mai curând, în caz contrar ne apropiem de concluzia  că instanța cheltuie banii publici pe desfășurarea unor ședințe lipsite de temei și logică juridică”, a declarat avocatul Sergiu Istrati.

Sursa citată face referire și la un al doilea argument: „Clientul meu este martor într-un alt dosar penal în care Platon este parte vătămată și pretinde că-i aparțin aceste imobile. Iată de ce ședința de astăzi ar trebui să fie ultima. E lesne pentru toată lumea că cele două imobile la care pretinde în mod cinic și fraudulos Veaceslav Platon aparțin și trebuie să rămână în posesia proprietarului legal, domnul Vladimir Russu. Nu poți aplica măsuri de constrângere într-un dosar penal în privința unei persoane care are statut de martor. Admitere plângerii lui Platon ar însemna revenirea la situația dinaintea ordonanței Procurorului General din 06 mai”, a conchis Istrati.

Precizăm că astăzi, 19 iulie 2021, are loc o nouă ședință de judecată după ce dosarul „Casa Modei” și al fostului sediu „Asito” au fost întoarse la Judecătoria Ciocana. Ședința va începe la ora 15:00.

Avocații Societății Comerciale „Continental Business Invest” SRL îndeamnă comunitatea juridică, arcul guvernamental și societatea civilă să urmărească evoluțiile cauzei penale. La rândul lor, avocații lui Veaceslav Platon au afirmat în repetate rânduri că sediile  aparțin clientului lor și ele trebuie să revină în posesia acestuia.

Amintim că în luna iunie, curent, Curtea de Apel „a interpretat legea în beneficiul controversatului om de afaceri Veaceslav Platon și a admis recursul avocaților săi, cauza penală fiind întoarsă în instanța de fond, la un alt complet de judecată”. „Continental Business Invest” SRL consideră că hotărârea în cauză este una ilegală, având în vedere că deciziile judecătorilor de instrucție sunt de cele mai multe ori irevocabile. Un alt argument asupra căruia atrage atenția SC „Continental Business Invest”, este faptul că decizia Curții de Apel se sprijină, în fond, pe un test fals anti-Covid, prezentat instanței de către avocații lui Platon cu intenția de a-și argumenta absența la ședința de judecată.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!