Dosarul ”Metalferos”: Noi ilegalități comise de procurorii care ”scurg” informații în mass-media

20 Dec. 2021, 11:41
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
20 Dec. 2021, 11:41 // Actual //  bani.md

Membrii Asociației Moldovenești de Reciclare și Prelucrare a Metalelor Feroase și Neferoase (AMRPMFN)”, au reacționat în urma unor reportaje difuzate de către un post privat de televiziune pe subiectul dosarului „Metalferos”, condamnând „vehement comportamentul jurnaliștilor care au realizat reportajul” și îi acuză că nu le-ar fi oferit dreptul la replică membrilor care au fost vizați în materialul jurnalistic, în cadrul unei conferințe de presă, transmisă live de către RLIVE.MD și RLIVE TV.

Președintele Asociației, Ion Drăniceru, a declarat că, la data de 14 decembrie curent, postul de televiziune Jurnal TV a difuzat două reportaje despre așa-zisele fărădelegi care au avut loc la întreprinderea „Metalferos”. Președintele Asociației consideră că i-a fost încălcat dreptul la libera exprimare, iar informațiile prezentate de către publicația respectivă sunt defăimătoare, neverificate, acuzându-l de complicitate pe procurorul de caz, Vladislav Căruceru, care ar difuza aceste „scurgeri de informații” reprezentanților mass-media.
Ion Drăniceru a menționat că intenția de denigrare a Asociației de către procurorul în gestiunea căruia se află dosarul „Metalferos” este pentru a ascunde abuzurile, falsificarea probelor și lipsa de probatoriu, despre care membrii Asociației au discutat anterior. Conform spuselor lui Ion Drăniceru, discuția dintre cele două persoane care a fost difuzată de către Jurnal TV, ar induce în eroare opinia publică, or jurnaliștii au dedus anumite informații, contrar Codului Deontologic.

În urma declarațiilor sale, Drăniceru consideră necesară implicarea Procuraturii Generale pentru a investiga „scurgerea de informații”, dat fiind faptul că există secretul anchetei, iar divulgarea datelor din cadrul urmăririi penale este interzisă prin lege. Președintele Asociației a reamintit că la data de 10 decembrie curent, în cabinetul procurorului Vladislav Căruceru au avut loc percheziții, acesta fiind bănuit de faptul că a constrâns un martor să invoce în cadrul urmăririi penale declarații false.

Drăniceru a făcut un apel către instituțiile media prin care susține că atât președintele, cât și membrii Asociației sunt deschiși pentru orice întrebare, sunt dispuși să participe la orice emisiuni televizare, dar și să răspundă la întrebările legate de dosarul „Metalferos”. Totodată, îndemnul acestuia pentru jurnaliști a fost ca aceștia „să-și facă munca onest, corect și să se conducă după Codul Deontologic al Jurnalistului”, iar în cazul reportajelor și investigațiilor de acest gen, să le fie oferit dreptul la replică tuturor persoanelor implicate.

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!