După promisiuni despre dublarea PIB-ului, Dumitru Alaiba renunță la funcția de ministru

13 Mart. 2025, 09:17
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
13 Mart. 2025, 09:17 // Actual //  Ursu Victor

Dumitru Alaiba și-a depus cererea de demisie din funcția de ministru al Economiei. Anterior, el a fost președintele Comisiei economie, buget și finanțe și a renunțat la mandatul de deputat pentru a prelua funcția ministerială.

„Azi merg la ultima mea ședință de guvern. Au fost 2 ani jumătate de muncă enormă, în care am dat toate cunoștințele și energia mea ca să mișcăm lucrurile înainte. Acum este nevoie de următorul pas. Voi continua să servesc interesele țării oricât va fi nevoie și oriunde voi fi. Voi continua să fiu alături de Președinta Maia Sandu, de Prim-ministrul Dorin Recean și de echipa de guvernare și le mulțumesc pentru încredere”, a scris Alaiba pe Facebook.

În ultimele luni, Alaiba a promovat intens ideea unui salt economic pentru Republica Moldova, propunând dublarea PIB-ului în următorii 10 ani. Cu toate acestea, în luna ianuarie, fostul vicepreședinte al Parlamentului, Alexandr Slusari, i-a sugerat public demisia, criticându-l pentru lipsa unui regulament privind compensațiile pentru agenții economici și acuzându-l de preocupare excesivă pentru imaginea personală.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!