Durov joacă tare: după miliarde câștigate cu Telegram, mizează totul pe inteligența artificială

02 Oct. 2025, 16:14
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
02 Oct. 2025, 16:14 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Fondatorul Telegram, miliardarul Pavel Durov, a anunțat deschiderea unei laboratoare de inteligență artificială (AI) la Astana, în cadrul forumului Digital Bridge. Potrivit acestuia, primul proiect va fi o colaborare între Telegram și clusterul național de supercomputere al Kazahstanului, coordonat de noul Minister al Inteligenței Artificiale, notează Forbes.ru.

Durov a explicat că laboratorul va lucra la o tehnologie aflată la intersecția dintre blockchain și AI, care ar permite peste unui miliard de utilizatori să acceseze funcții AI generate de un sistem descentralizat, cu accent pe transparență și confidențialitate. „Utilizatorii Telegram vor fi primii care vor beneficia de această tehnologie”, a subliniat el.

„Împreună cu Kazahstanul, putem oferi miliardului de oameni acces la AI într-un mod eficient, transparent și privat. Aceasta va însemna începutul unei ‘ere a abundenței pentru toți’”, a adăugat antreprenorul.

Pavel Durov ocupă locul 8 în clasamentul Forbes 2025 al miliardarilor din Rusia, cu o avere estimată la 17,1 miliarde de dolari. El a fondat Telegram în 2013, după ce a părăsit compania „VKontakte” și Rusia în 2014.

În 2024, Telegram a devenit profitabil pentru prima dată de la lansarea monetizării, cu venituri de 540 milioane de dolari, iar în martie 2025 platforma a atins pragul de 1 miliard de utilizatori activi lunar. În trimestrul II al anului 2025, Telegram a devenit primul serviciu de mesagerie din Rusia cu peste 100 milioane de utilizatori unici.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!