Electricitatea din România „curentează” Republica Moldova! Prețul a ajuns la 1000 de euro/MWh

02 Sept. 2024, 18:36
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
02 Sept. 2024, 18:36 // Actual //  bani.md

Prețul energiei electrice tranzacționate pentru ziua de mâine, 3 septembrie, a atins un nou record în România, ajungând la 5000 de RON sau echivalentul a 1000 de euro pe megawatt-oră (MWh), conform datelor furnizate de OPCOM. În intervalele orare de vârf ale serii, între orele 20 și 21, când cererea este maximă și nu sunt disponibile surse de energie fotovoltaică, prețurile au sărit la peste 1000 de euro/MWh, cu valori de 5.084 și 5.001 lei/MWh.

Recordul anterior al acestui an a fost înregistrat pe 18 iulie, când prețul a atins 4.551 de lei/MWh în aceleași intervale orare, într-o perioadă cu temperaturi extrem de ridicate. În plus, graficele OPCOM arată că tranzacțiile din aceste intervale au fost semnificative din punct de vedere valoric, cu volume de peste 2.200 MWh fiecare.

Republica Moldova, care importă din România aproximativ 5% din necesarul său de energie, se confruntă acum cu o presiune suplimentară din cauza creșterii dramatice a prețurilor. Autoritățile moldovenești monitorizează îndeaproape situația pentru a gestiona impactul asupra consumatorilor locali și a asigura stabilitatea aprovizionării.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!