Elizabeth Holmes, fondatoarea Theranos, condamnată la închisoare. Ce promitea startup-ul revoluționar, lansat la 19 ani

04 Ian. 2022, 09:24
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
04 Ian. 2022, 09:24 // Bani și Afaceri //  MD Bani

După mai mult de cincizeci de ore de deliberări, cei doisprezece jurați – opt bărbați și patru femei – ai tribunalului federal din San José (California), au condamnat-o luni, pe data de 3 ianuarie, pe Elizabeth Holmes, directoarea de întreprindere care promitea să revoluționeze testele de sânge cu start-up-ul său Theranos, pentru escrocherie asupra investitorilor.

Cu toate acestea, juriul a achitat-o de alte acuzații. Tânăra în vârstă de 37 de ani riscă zeci de ani de închisoare în urma condamnării sale, dar sentința va fi stabilită la o dată ulterioară în instanța federală.

Jurații au început să delibereze la sfârșitul zilei de 17 decembrie, după ce au ascultat mărturii timp de mai bine de trei luni la procesul din San José, în Silicon Valley. Holmes a fondat Theranos în 2003, la vârsta de 19 ani. Ea a promis că va produce instrumente de diagnosticare care vor fi mai rapide și mai ieftine decât cele disponibile în laboratoarele tradiționale. Cu ajutorul unei povești bine puse la punct, ea a reușit în câțiva ani să câștige încrederea unor personalități și să obțină fonduri de la investitori prestigioși, atrași de profilul acestei tinere femei, o raritate în lumea masculină a inginerilor californieni.

Fostul secretar de stat Henry Kissinger a susținut-o, la fel ca și fostul secretar al apărării James Mattis și magnatul media Rupert Murdoch, care a investit peste 100 de milioane de dolari în Theranos. La apogeu, compania a fost evaluată la aproape 10 miliarde de dolari.

Theranos, o firmă de testare a sângelui, fondat de Elizabeth Holmes,ce anunța o tehnologie revoluționară ajunsese să valoreze peste 9 miliarde de dolari. Cu toate că a ajuns să valoreze atât de mult, startup-ul a suferit eșec într-o perioadă destul de scurtă.

Când tânăra antreprenoare avea 30 de ani, compania sa a fost evaluată la 9 miliarde de dolari, ceea ce a făcut din Elizabeth Holmes, principalul acționar, un miliardar cu o avere evaluată la 3,6 miliarde de dolari.

Văzută ca un produs „pur-sânge” al Silicon Valley, ea a fost desemnată în 2015 de revista Forbes drept cea mai tânără milionară care și-a făcut singură averea. Fără a beneficia de o moștenire, a reușit pe cont propriu, cu mijloace proprii, în doar câțiva ani.

Totuși, câțiva ani mai târziu s-a dovedit că totul a fost doar o înșelătorie. În martie 2018, Comisia americană pentru Valori Mobiliare și Burse a pus oficial sub acuzare pentru fraudă atât compania Theranos, cât și pe Elizabeth Holmes. Tânăra antreprenoare demisionează din funcția de director general al companiei pe care o fondase. Nu are voie să mai conducă o companie listată la bursă până în 2028.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!