Emiratele Arabe vor furniza Germaniei gaz lichefiat şi motorină

25 Sept. 2022, 19:49
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
25 Sept. 2022, 19:49 // Actual //  bani.md

Emiratele Arabe Unite (EAU) şi Germania au semnat duminică, cu prilejul vizitei cancelarului german Olaf Scholz la Abu Dhabi, un acord care prevede furnizarea în 2022 şi 2023 de gaz lichefiat şi de motorină statului european, relatează AFP, citat de Agerpres.

Ministrul industriei din EAU, Sultan al-Jaber, şi-a exprimat satisfacţia pentru un “nou acord istoric” care “întăreşte parteneriatul energetic în plină expansiune între EAU şi Germania” cu prilejul semnării acordului, în prezenţa cancelarului Olaf Scholz, potrivit agenţiei de presă din Emirate, Wam.

Scholz, care s-a întâlnit cu preşedintele EAU, Mohamed bin Zayed Al-Nahyan, prezent şi el la ceremonia de semnare, a “salutat” un acord privind “securitatea energetică”, a adăugat Wam.

Acordul prevede exportul unei încărcături de gaz natural lichefiat (GNL) către Germania la sfârşitul lui 2022, apoi furnizarea de cantităţi suplimentare în 2023.

Agenţia Wam relatează despre o livrare directă de motorină realizată în septembrie şi despre un acord pentru furnizarea a până la 250.000 de tone de motorină pe lună în 2023.

În virtutea acordului, EAU vor furniza “o încărcătură de GNL care va fi livrată la sfârşitul lui 2022 şi utilizată pentru darea în folosinţă a terminalului plutitor de import de GNL al Germaniei de la Brunsbuettel”, un port de la Marea Nordului.

Societatea petrolieră publică din EAU, ADNOC, a efectuat prima da livrare directă de motorină Germaniei în septembrie, şi “va furniza până la 250.000 de tone de motorină pe lună în 2023”, potrivit aceleiaşi surse.

Liderul german a început sâmbătă, în Arabia Saudită, un turneu în Golf în speranţa de a încheia noi acorduri energetice pentru a înlocui furnizorul rus şi a atenua criza energetică provocată de invadarea Ucrainei de către Moscova.

Sâmbătă, Scholz s-a întâlnit la Jeddah cu prinţul moştenitor saudit şi liderul de facto al regatului petrolier Mohammed bin Salman şi, mai târziu în cursul zilei de duminică, el va pleca spre Qatar, ţară cu importante resurse de gaz, pentru discuţii cu emirul Tamim ben Hamad Al-Thani.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!