Escrocii ar fi furat 45,6 miliarde de dolari din programul de asigurare de şomaj COVID din SUA

23 Sept. 2022, 09:51
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
23 Sept. 2022, 09:51 // Actual //  bani.md

Estimările arată că escrocii au furat probabil 45,6 miliarde de dolari din programul de asigurare de şomaj al Statelor Unite în timpul pandemiei COVID-19, aplicând tactici precum folosirea numerelor de securitate socială ale unor persoane decedate, a declarat un organism federal citat de Reuters.

Cu aproximativ un an în urmă, fuseseră identificate fraude potenţiale de aproape 16 miliarde de dolari. Raportul publicat joi de inspectorul general al Departamentului Muncii din SUA a identificat “o creştere de 29,6 miliarde de dolari în plăţi potenţial frauduloase”.

Escrocii ar fi depus cereri de şomaj în valoare de miliarde de dolari în mai multe state simultan, în timp ce unii dintre ei au obţinut beneficii folosind identităţile unor persoane decedate şi ale unor deţinuţi care nu erau eligibili pentru ajutor. De asemenea, ei se bazau pe e-mailuri suspecte care erau greu de urmărit, a precizat organismul de supraveghere în raportul său.

“Am stabilit că 205.766 de numere de securitate socială ale unor persoane decedate au fost folosite pentru a depune cereri de indemnizaţii pentru pandemie”, a adăugat raportul.

Programul de ajutor de şomaj al Statelor Unite a început în 2020, în primele zile ale epidemiei de coronavirus.

La începutul acestui an, Departamentul de Justiţie al SUA l-a desemnat pe procurorul federal Kevin Chambers să conducă eforturile departamentului pentru a ajuta la investigarea escrocilor.

În mai 2021, procurorul general Merrick Garland a lansat un COVID-19 Fraud Enforcement Task Force.

La începutul acestei săptămâni, procurorii federali au pus sub acuzare 47 de inculpaţi, acuzaţi că au furat 250 de milioane de dolari dintr-un program de ajutor guvernamental care ar fi trebuit să hrănească copiii aflaţi în dificultate în timpul pandemiei.

O organizaţie non-profit din Minnesota, Feeding Our Future, a fost acuzată că a orchestrat complotul. Fondatoarea acesteia, Aimee Bock, a negat că ar fi comis vreo infracţiune.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!