Europa se „îneacă” în motorină: Tancuri petroliere din Orientul Mijlociu inundă piața cu carburant

19 Aug. 2024, 17:27
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
19 Aug. 2024, 17:27 // Actual //  bani.md

Cantităţi mari de motorină ajung în Europa pe măsură ce mari tancuri petroliere, care în mod normal ar fi folosite pentru a transporta ţiţei, descarcă în Europa motorină provenită din Orientul Mijlociu, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.

Datele firmei de consultanţă Vortexa arată că în luna august importurile de motorină ar putea urca la cel mai ridicat nivel de după luna ianuarie 2023. Sosirea unui singur tanc petrolier de tip VLCC a modificat deja cifrele de import, în timp ce un al doilea a ajuns în port, iar al treilea pluteşte în Marea Mediterană.

Este neobişnuit ca tancurile petroliere mari de tip VLCC să transporte produse distilate. Cu toate acestea, în condiţiile în care transportatorii maritimi încearcă să evite atacurile rebelilor houthi din Marea Roşie, câştigurile generate de vasele mici au crescut, în timp ce câştigurile provenite de la tancurile petroliere mari au rămas la un nivel redus, graţie deciziei ţărilor OPEC+ de a-şi reduce producţia de ţiţei. În contextul în care motorina trebuie transportată pe distanţe mai lungi în jurul Africii, pentru a evita atacurile rebelilor, s-a creat un stimulent pentru unii proprietarii de tancuri petroliere pentru a-şi curăţa vasele şi a transporta carburant în loc de ţiţei.

Distanţa pe care navele călătoresc, împreună cu cantitatea de marfă pe care o transportă, este un factor important care influenţează cererea de nave.

„Transportul de motorină din Est în Vest s-a scumpit foarte mult, după atacurile din Marea Roşie. Pe fondul înrăutăţirii condiţiilor economice, unii traderi au devenit creativi şi au început să îşi cureţe tancurile petroliere pentru a profita de economiile de scară”, spune Eugene Lindell, director la firma de consultanţă FGE.

În ultimele săptămâni, traderii au închiriat cel puţin şase tancuri petroliere de tip VLCC, fiecare capabil să transporte două milioane de barili de produse rafinate, susţine Yiling Lee, analist la firma de brokeraj maritim Braemar Plc din Singapore. Asta, pe lângă cele 27 de tancuri petroliere mai mici, din clasa Suezmax, care pot transporta fiecare un milion de barili de produse rafinate.

Însă, trecerea de la transportul de ţiţei la transportul de produse rafinate nu este o operaţiune facilă şi poate fi costisitoare. Ţiţeiul brut, în special cel din Orientul Mijlociu, este o substanţă care se lipeşte de interiorul unui tanc petrolier. Asta riscă să contamineze combustibilii rafinaţi, precum motorina sau carburantul pentru avioane, dacă interiorul navei nu este spălat cu atenţie.

Analiştii subliniază că majorarea importurilor de motorină în Europa are mai mult de a face cu mărimea şi momentul în care au ajuns navele în port decât cu o modificare semnificativă a cererii de bază.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!