EXCLUSIV A fost deconspirat secretul de stat! S-a aflat câtă păcură au adus autoritățile din România

26 Sept. 2022, 15:40
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
26 Sept. 2022, 15:40 // Actual //  bani.md

Astăzi, 25 septembrie, Guvernul anunța că primele cisterne de păcură au fost livrate din România, pentru suplinirea rezervei de stat.

Cantitatea și prețul de achiziție nu au fost anunțate. Purtătoare de cuvânt a premierului, Anastasia Taburceanu a spus că este secret de stat, în condițiile în care e vorba de completarea rezervelor de stat.

Potrivit pozelor, au fost aduse 30 de vagoane cisternă. În fiecare cisternă încap 60 de tone, respectiv volumul total de păcură achiziționat este de 1 800 de tone, iar prețul achitat de autorități s-ar cifra la 1,8 milioane dolari, în condițiile încare costul per tonă este de 700 – 800 dolari, iar cu tot cu transport ar ajunge la 1000 dolari.

În scopul asigurării necesarului de păcură pentru perioada rece a anului, la ultima ședință din 16 septembrie Comisia pentru Situații Excepționale a decis că, SA  „Termoelectrica” va achiziționa, prin negocieri directe, și va semna contracte de vânzare-cumpărare a păcurii, în cantitate de până la 190 mii tone, după aprobarea prealabilă în cadrul consiliului societății. Achiziția efectuată de Termoelectrica va fi scutită de plata taxei pe valoarea adăugată, a accizei și a taxei vamale, pe o perioadă ce nu va depăși 31 mai 2023. Transportul cantității de păcură procurate va fi asigurat, în regim prioritar, de ÎS „Calea Ferată din Moldova”, în limita efectivului disponibil de cisterne și locomotive.

Pentru a ieși din iarnă, Republica Moldova are nevoie de circa 320 mii de tone de păcură.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!