Explozie a încasărilor din accize la vamă în primele șase luni ale anului 2024

25 Iul. 2024, 17:42
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
25 Iul. 2024, 17:42 // Actual //  bani.md

Încasările vamale din primele șase luni ale anului 2024 au atins 17,7 miliarde de lei, în creștere cu 8,7% față de perioada similară a anului precedent, potrivit datelor oficiale.

Veniturile din TVA la import au însumat 11,9 miliarde de lei, marcând o creștere de 5,8%, în timp ce accizele la import au atins 4,6 miliarde de lei, cu 24,7% mai mult față de aceeași perioadă din 2023.

Accizele la produsele petroliere importate au fost de 1,82 miliarde de lei, reprezentând 39,3% din totalul accizelor, în creștere cu 9%. Accizele la produsele din tutun au atins 1,59 miliarde de lei, înregistrând o creștere impresionantă de 44,4%.

Accizele pentru mijloacele de transport importate au fost de 953,25 milioane de lei, în creștere cu 37,8%, iar cele pentru gazele lichefiate au totalizat 112,88 milioane de lei, cu 2,1% mai mult.

Accizele pentru berea importată au crescut cu 11%, atingând 49,63 milioane de lei, în timp ce accizele pentru rachiuri și alte băuturi au crescut cu 30,8%, totalizând 83,63 milioane de lei.

Taxele vamale au ajuns la 1,12 miliarde de lei, reprezentând 6,3% din totalul plăților la bugetul de stat, în creștere cu 18,9%. Totuși, taxa pentru efectuarea procedurilor vamale a scăzut semnificativ, la 31,03 milioane de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!