Facebook pune profitul mai sus decât informarea corectă. Ce spune gigantul tech

04 Oct. 2021, 13:38
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
04 Oct. 2021, 13:38 // Bani și Afaceri //  MD Bani

O fostă manageră a companiei a acuzat gigantul de socializare Facebook că a privilegiat în repetate rânduri profitul în locul eliminării discursurilor care incită la ură și a dezinformărilor și a precizat duminică că avocații săi au depus cel puțin opt plângeri la Comisia de Valori Mobiliare și Bursă din SUA, scrie Reuters.

Duminică, în cadrul emisiunii americane „60 de minute” de la CBS, Frances Haugen, care a fost manager de produse în echipa de dezinformare civică de la Facebook, și-a dezvăluit identitatea ca denunțător care a oferit actele ce au stat la baza unei investigații a Wall Street Journal și a unei audieri în Senat pe tema daunelor aduse de Instagram adolescentelor, scrie Aleph News.

Facebook a mințit

„Au existat conflicte de interese între ceea ce era bun pentru public și ceea ce era bun pentru Facebook”, a spus ea în cursul întregului interviu de la CBS. „Iar Facebook a ales de nenumărate ori să optimizeze pentru propriile interese, cum ar fi să facă mai mulți bani.”

Potrivit lui Haugen, care anterior a lucrat la Google și Pinterest, a spus că Facebook a înșelat publicul cu privire la progresele înregistrate în ceea ce privește combaterea discursurilor instigatoare la ură și a dezinformării pe platforma sa.

Aceasta a continuat spunând că Facebook a fost utilizat pentru a ajuta la organizarea violențelor de la Capitoliu din 6 ianuarie, după ce compania a hotărât să dezactiveze măsurile de siguranță în urma alegerilor prezidențiale din Statele Unite.

Deși nu a considerat că cineva de la Facebook a fost „răuvoitor”, ea a crezut că stimulentele companiei au fost nepotrivite.

Facebook a respins acuzațiile

În urma conversației difuzate, Facebook a emis o declarație prin care a respins afirmațiile lui Haugen.

„Continuăm să facem îmbunătățiri semnificative pentru a combate răspândirea dezinformării și a conținutului dăunător”, a afirmat purtătoarea de cuvânt a Facebook, Lena Pietsch. „A sugera că încurajăm conținutul rău și că nu facem nimic este pur și simplu neadevărat”.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!