Fără gaz rusesc! Ucraina și Polonia accelerează schimbarea

19 Dec. 2024, 09:39
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
19 Dec. 2024, 09:39 // Actual //  Ursu Victor

Ucraina și Polonia colaborează pentru crearea unui hub de gaze în Europa de Est, care să asigure alimentarea cu combustibil a țărilor europene după oprirea tranzitului de gaze rusești, a declarat Nikolai Kolesnik, adjunct al ministrului energiei din Ucraina.

Potrivit oficialului, depozitele subterane de gaze ale Ucrainei și terminalele de gaze naturale lichefiate (GNL) din Polonia ar putea constitui baza unei noi modele de afaceri care să înlocuiască ruta actuală de livrare a gazelor din Rusia. „Finalizarea tranzitului marchează începutul competiției pentru noi rute și resurse, printre care se numără și GNL. Integrarea piețelor de gaze pe baza infrastructurii existente și creșterea capacității transfrontaliere disponibile oferă un impuls dezvoltării comerțului și posibilitatea de a înlocui gazul rusesc”, a spus Kolesnik, citat de TASS.

Contractul încheiat în 2019 între Gazprom și Naftogaz privind tranzitul gazului rusesc prin Ucraina expiră la sfârșitul acestui an. După sabotajul gazoductului Nord Stream și suspendarea transportului prin conducta Yamal-Europa, această rută a rămas singura cale de livrare a gazului rusesc către Europa Centrală. Autoritățile ucrainene au refuzat să prelungească contractul de tranzit cu Rusia, pe fondul războiului, dar au sugerat că ar putea transporta gaze din alte țări, precum Azerbaidjan și Kazahstan, dacă există „logistica adecvată, cerere și contracte”.

Uniunea Europeană a anunțat, în repetate rânduri, că nu este interesată de prelungirea acordului de tranzit al gazului rusesc prin Ucraina. Cu toate acestea, principalele companii de gaze din Europa Centrală au semnat o declarație de susținere a continuării tranzitului până în 2025. Totuși, Financial Times a raportat că există îngrijorări privind aprovizionarea cu gaze în lunile de iarnă, având în vedere că doar 5% din importurile anuale de gaze ale UE trec prin Ucraina, dar oprirea acestui tranzit ar putea genera riscuri. „Este suficient un singur incident pentru ca situația să devină extrem de complicată”, a avertizat un trader.

În același timp, scenariul de bază al Gazprom pentru anul 2025 prevede că tranzitul prin Ucraina nu va mai avea loc, conform informațiilor Reuters și Bloomberg.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!