Fără rambursare: Ucraina scapă de presiunea returnării a 100 de miliarde de dolari către SUA

29 Apr. 2025, 11:37
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
29 Apr. 2025, 11:37 // Actual //  Ursu Victor

Ucraina nu va fi obligată să restituie Statelor Unite ajutorul financiar și militar oferit după invazia rusă, în cadrul acordului privind resursele minerale, a anunțat premierul ucrainean Denîs Șmîhal. „S-a ajuns la un acord prin care în document nu va fi inclusă asistența acordată anterior semnării lui”, a transmis Șmîhal pe canalul său de Telegram, după o întâlnire cu secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent. Potrivit premierului, echipele juridice lucrează în prezent la textul acordului, astfel încât acesta să respecte angajamentele europene ale Ucrainei și să nu contravină Constituției și legislației naționale.

Anterior, președintele american Donald Trump estimase că sprijinul acordat Ucrainei de la începutul războiului, în februarie 2022, a însumat circa 350 de miliarde de dolari. Casa Albă insista ca Ucraina să returneze aceste sume în cadrul unei înțelegeri ce ar include concesii majore privind resursele naturale. În urma negocierilor din aprilie, Kievul reușise să reducă suma revendicată la 100 de miliarde de dolari.

Totuși, în cadrul noii formule agreate, Washingtonul va considera acești 100 de miliarde de dolari drept contribuția americană la un viitor fond special de reconstrucție a Ucrainei și a renunțat să mai ceară rambursarea lor sau să-și asume noi angajamente de investiții.

Pe 17 aprilie, Ucraina și SUA au semnat un memorandum care confirmă intenția de a încheia un acord privind exploatarea resurselor minerale. Donald Trump anunțase semnarea oficială a acordului pentru 24 aprilie, însă acest lucru nu s-a materializat. A doua zi, liderul de la Casa Albă a cerut „semnarea imediată” a documentului, într-un mesaj postat pe rețeaua sa Truth Social.

Negocierile privind acordul au fost tensionate încă din februarie, după ce un conflict verbal între Trump și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, la Casa Albă, a amânat discuțiile. Ulterior, administrația americană a prezentat Kievului o variantă de acord mult mai dură, incluzând solicitări precum „dreptul de primă ofertă” la investițiile în toate proiectele de infrastructură și resurse ale Ucrainei, precum și acces prioritar la achiziționarea materiilor prime.

Zelenski a reiterat în repetate rânduri că ajutorul militar american nu trebuie considerat o datorie a Ucrainei. El a subliniat că sprijinul de aproximativ 100 de miliarde de dolari a fost acordat sub formă de granturi și că nu va accepta semnarea unui acord care ar împovăra „zece generații de ucraineni” cu datorii.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!