FBI a găsit în reședința lui Trump din Florida documente secrete privind Iranul și China – surse WP

23 Oct. 2022, 05:11
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
23 Oct. 2022, 05:11 // Actual //  bani.md

Documentele confiscate de FBI în august de la reşedinţa din Florida a fostului preşedinte Donald Trump conţin informaţii extrem de sensibile despre Iran şi China care ar fi putut dezvălui metode de spionaj ale SUA, conform unui articol publicat vineri de Washington Post şi citat de AFP, transmite Agerpres.

Unul din documentele confiscate de anchetatorii federali descrie programul de rachete al Iranului. Un altul „descria activităţi de informare foarte sensibile care vizează China”, potrivit cotidianului american, care citează o sursă apropiată de subiect.

După ce a părăsit Casa Albă, fostul preşedinte american a luat cu sine cutii întregi de documente. O lege din 1978 obligă însă orice preşedinte american să transfere toate e-mailurile, scrisorile şi alte documente de lucru arhivelor naţionale.

Anchetatorii au confiscat aproape 11.000 de documente într-o percheziţie spectaculoasă bazată pe un mandat pentru „reţinerea de documente clasificate” şi „obstrucţionarea unei anchete federale”.

Printre aceste documente s-au numărat aproximativ 100 de documente clasificate, dintre care unele clasificate top secret, în mod normal accesibile doar unui cerc foarte restrâns şi în condiţii drastice de securitate. Cu toate acestea, în reşedinţa din Mar-a-Lago au fost depozitate documente în diferite locuri, în special în biroul personal al lui Donald Trump, spaţii nesigure, potrivit Departamentului Justiţiei, care conduce ancheta.

Instituţia a justificat percheziţia invocând motive ce ţin de securitatea naţională, argumentând că Donald Trump a fost suspectat de încălcarea legii privind spionajul din 1917, care interzice deţinerea şi partajarea documentelor extrem de sensibile, referitoare la apărarea naţională.

De asemenea, Donald Trump a fost suspectat că a obstrucţionat ancheta, avocaţii săi susţinând, înainte de percheziţie, că nu mai existau documente guvernamentale la Mar-a-Lago.

O instanţă a desemnat, la cererea lui Donald Trump, un expert independent care să examineze documentele pentru a stabili dacă natura lor este sau nu confidenţială. Doar 15 dintre ele fac obiectul unor dezacorduri între părţi, a informat joi ministerul într-un document judecătoresc.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!