Fermierii care au terenuri după traseul Rîbnița – Tiraspol vor fi scutiți de TVA

06 Oct. 2021, 18:33
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
06 Oct. 2021, 18:33 // Actual //  MD Bani

Cabinetul de miniștri a aprobat scutirea de TVA a producătorilor agricoli care dețin terenuri amplasate după traseul Rîbnița – Tiraspol. Decizia adoptată de Executiv deschide un coridor verde prin posturile vamale interne pentru fermierii și producătorii agricoli din satele din raionul Dubăsari, scrie Realitatea.md.

În acest sens, Guvernul a completat Regulamentul privind transportarea mărfurilor din localitățile de est ale țării prin posturile vamale interne de control.

„Documentul urmărește înlăturarea dificultăților de ordin social-politic care pot apărea în procesul transportării produselor agricole de către deținătorii de terenuri amplasate după traseul Tiraspol-Rîbnița. Astfel, proiectul prevede scutirea de plata TVA a producătorilor agricoli din satele Molovata Nouă, Cocieri, Doroțcaia, Pohrebea, Coșnița și Pârâta cu condiția prezentării în original a certificatului eliberat de primăria localității, care să ateste deținerea terenurilor în posesie, cu  indicarea suprafeței acestora, precum și a actului în original, eliberat în modul stabilit de Consiliul raional Dubăsari privind cantitatea producției prognozate de a fi recoltată”, anunță Guvernul.

Menționăm că, până în prezent, producția agricolă obținută de persoanele fizice sau juridice de pe terenurile amplasate în partea de est a traseului M4 Tiraspol-Rîbnița, era supusă controlului și impozitată ca fiind producție agricolă de import.

Problema a fost abordată în cadrul întrunirii din data de 23 septembrie 2021 a  prim-ministrului Natalia Gavrilița cu producătorii agricoli  din raionul Dubăsari.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!