Fermierii moldoveni pariază pe rapiță! Suprafețe record și cerere globală în creștere

02 Dec. 2024, 14:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
02 Dec. 2024, 14:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Rapița continuă să fie una dintre cele mai profitabile culturi agricole la nivel global și regional, cu un interes deosebit din partea fermierilor din Republica Moldova. Pe fondul cererii mari, în special pentru biocombustibili, și a condițiilor climatice dificile, piața rapiței rămâne tensionată, iar prețurile rămân ridicate. În acest context favorabil, fermierii moldoveni beneficiază de oportunități semnificative, susține Iurie Rija de la director executiv al Asociației „Agrocereale”.

Conform Consiliului Internațional al Cerealelor (IGC), suprafața globală cultivată cu rapiță pentru sezonul agricol 2025/26 este prognozată să crească cu 1,4%, atingând un record de 44,1 milioane de hectare. Această expansiune este susținută de cererea puternică și de prețurile atractive, în special pentru biocombustibili. Producția globală de rapiță a atins un nivel record în 2022/2023, de 87,3 milioane de tone, marcând o creștere de 17% față de sezonul anterior.

În Uniunea Europeană, suprafața cultivată cu rapiță ar putea crește cu 4%, ajungând la 6 milioane de hectare, însă producția internă rămâne insuficientă pentru a acoperi cererea. Ucraina, un furnizor important, nu poate extinde semnificativ suprafețele de rapiță. În Germania, culturile se prezintă bine, în ciuda condițiilor climatice variabile. În România, producția estimată pentru 2023 este de 2,2 milioane de tone, consolidând poziția țării ca un jucător important în regiune.

De asemenea, în India, seceta severă a dus la o scădere a suprafeței cultivate cu 7,2%, ajungând la 3,12 milioane de hectare. În schimb, Canada și Australia își măresc suprafețele cultivate, iar Statele Unite se așteaptă la o creștere de 8,3% a suprafeței destinate rapiței, susținută de cererea pentru biocombustibili.

„Republica Moldova se află într-o poziție favorabilă, cu o suprafață record de 65.000-70.000 hectare de rapiță în 2023, conform datelor oficiale. Însă, pentru sezonul 2024/25, estimările sugerează că suprafețele reale ar putea ajunge între 100.000 și 130.000 hectare, ceea ce ar reprezenta un nou record pentru țară. Această expansiune semnificativă se datorează prețurilor avantajoase și cererii mari pe piețele internaționale”, potirivt lui Rija.

În ceea ce privește specificațiile tehnice ale rapiței, densitatea plantelor variază între 40 și 50 plante pe metru pătrat, cu un consum de semințe între 3 și 5 kg pe hectar. Distanța între rânduri este de 12,5 până la 25 cm, iar fermierii moldoveni se pregătesc pentru o nouă recoltă promițătoare, în condițiile unei piețe dinamice și în continuă schimbare.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!