Fierbe cazanul și în contabilitate! Termoelectrica anunță un profit de peste 400 de milioane de lei

15 Iul. 2025, 16:21
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
15 Iul. 2025, 16:21 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Termoelectrica a raportat un profit net de 404,3 milioane lei pentru primul trimestru al anului 2025, o creștere de peste 3,4 ori față de aceeași perioadă a anului trecut, când profitul a constituit doar 118 milioane lei.

Rezultatele vin după un sezon de încălzire în care întreprinderea a activat în regim deplin. Potrivit directorului general la Termoelctrica, Iurie Răzlovan toate cele trei blocuri energetice din cadrul CET Sursa I, alături de Sursa II, CT Vest, CT Sud și alte surse suburbane, au funcționat fără întreruperi  și au înregistrat o creștere cu 3,8% a livrărilor de energie termică față de aceeași perioadă a anului trecut.

În anul 2024 Termoelectrica a obținut profit net de 3,2 mil. lei, fiind înregistrată o dinamică pozitivă, comparativ cu perioada precedentă, în anul 2023 fiind înregistrate pierderi nete de 43 milioane de lei.

În paralel, sunt în derulare lucrări ample de mentenanță și reparații capitale la toate cele trei blocuri energetice. Totodată, au fost lansate proiecte de modernizare în parteneriat cu instituții europene – BERD, BEI și altele – în valoare totală de peste 326 milioane euro. Printre principalele obiective: instalarea a 2.500 de Puncte Termice Individuale și trecerea la un sistem de distribuție pe orizontală, ceea ce ar reduce cu până la 30% costurile pentru consumatori.

Pe de altă parte, directorul Iurie Răzlovan a respins ferm speculațiile vehiculate în presă privind presupuse nereguli în activitatea întreprinderii, catalogându-le drept atacuri denigratoare și calomnioase. El a subliniat că achizițiile se desfășoară transparent, pe platforme publice, iar instituția promovează un climat de lucru bazat pe respect și profesionalism.

„În ciuda unor atacuri din partea unor persoane care confundă compania cu afacerea personală, Termoelectrica își continuă misiunea de modernizare și furnizare stabilă de energie”, a concluzionat Răzlovan.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!