Filat: PLDM nu va participa la alegeri, dar va susține un alt partid

12 Mai 2021, 06:47
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
12 Mai 2021, 06:47 // Actual //  MD Bani

Partidul Liberal Democrat din Moldova va refuza să participe la alegerile anticipate din 11 iulie. Despre acest lucru a anunțat fostul lider al formațiunii, Vlad Filat, informează Realitatea.md.

Potrivit lui Filat, această decizie va fi discutată în cadrul formațiunii, după ce au eșuat negocierile privind formarea unui bloc electoral dintre membrii PLDM și cei din PPDA.

„Reprezentarea pe listă (n.r – lista pretendenților la funcția de deputat), așa cum a ajuns la PLDM, nu putea fi acceptată. E o abordare nu de parteneriat politic, dar de umilire a PLDM-ului. Și colegii au spus foarte clar: ori nu participăm, ori participăm de unii singuri. Odată ce nu s-a reușit crearea acestui bloc electoral cu PPDA, este punctul meu de vedere pe care îl voi expune în cadrul partidului și îl voi argumenta cu cifre, ca PLDM să nu participe la aceste alegeri….

Eu cred că PAS are șanse reale să obțină majoritatea în Parlament și ca să nu ajungem pe urmă să deplângem un procent sau două de voturi irosite, de aceea vom îndemna oamenii să voteze pentru acest partid”, a declarat Vlad Filat în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la postul N4.

Politicianul a vorbit și despre plecarea sa din fruntea formațiunii, menționând că a rămas în calitate de membru al Consiliului Național Politic și va continua să ia decizii în cadrul partidului. Liberal-democratul spune că după ce și-a anunțat demisia din calitatea de lider al PLDM, partidul a fost părăsit de către oameni „foarte apropiați și de încredere” de-ai lui Filat, dar a refuzat să dea nume.

El a mai adăugat că în această duminică va avea loc ședința Consiliului Național Politic al partidului, în cadrul căreia vor fi luate mai multe decizii.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!