Fiscul scoate tunurile grele: a instalat un post fiscal la piața agricolă. Cine sunt cei vizați?

19 Mai 2023, 15:31
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
19 Mai 2023, 15:31 // Actual //  bani.md

Serviciul Fiscal de Stat susține că a instalat un post fiscal, în aprilie – prezent, la piața agricolă de pe strada Calea Basarabiei din Chișinău.

„Serviciul Fiscal de Stat monitorizează în permanență activitatea agenților economici pe bază de risc și întreprinde măsuri de informare și conformare a contribuabililor, scopul fiind conformarea voluntară a acestora la prevederile legislației în vigoare”, justifică fiscul instalarea postului fiscal.

În urma monitorizării s-a depistat neînregistrarea activității de întreprinzător, tăinuirea veniturilor din vânzările real efectuate, practicarea achitării „salariului în plic” și utilizarea muncii ne(sub)declarate, operațiuni economice de proporții cu persoane fizice, persoane fizice ce desfășoară activitate independentă și deținători ai patentei de întreprinzător.

În scopul prevenirii posibilelor riscuri de încălcare a legislației fiscale în vigoare în domeniul comerțului, au fost distribuite 105 pliante informative, prin care contribuabilii au fost îndemnați să dețină documente necesare privind înregistrarea activității de comerț și documente confirmative privind originea mărfii comercializate și transportate,  să elibereze facturi fiscale la efectuarea tranzacțiilor de vânzare și  să utilizeze echipamentele de casă și de control.

Ca rezultat, până în prezent au fost încheiate 37 contracte de locațiune noi (în scopul desfășurării activității de întreprinzător), precum și înregistrate – 8 persoane cu  activități independente, 4 agenți economici – persoane juridice,  10 subdiviziuni,  21 echipamente de casă și control și 2 agenți economici  în calitate de subiecți  ai impunerii cu TVA.

Totodată, în luna aprilie au fost inițiate acțiuni de control fiscal prin metoda de verificare operativă la contribuabilii ce desfășoară activitate ilicită pe teritoriul pieței, fiind constatate și sancționate 10 persoane fizice ce practică activitate ilegală de întreprinzător.

 

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!