FMI a ajuns la un acord la nivel de experți cu Republica Moldova. Ar putea fi semnat în septembrie

11 Aug. 2022, 11:43
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
11 Aug. 2022, 11:43 // Actual //  MD Bani

Fondul Monetar Internațional a ajuns la un acord la nivel de experți cu autoritățile Republicii Moldova cu privire la finalizarea primei evaluări a programului susținut prin Mecanismul extins de creditare și Mecanismul de finanțare extinsă. Acest acord se preconizează a fi aprobat de către Consiliul de directori executivi al FMI în luna septembrie. După ședința Consiliului, Republica Moldova va putea accesa 20,65 milioane de Drepturi Speciale de Tragere (circa 27 de milioane dolari SUA). Astfel, suma totală a debursărilor efectuate în cadrul programului se va ridica la 245 de milioane de dolari SUA, transmite IPN.

În perioada 20 iulie și 8 august, misiunea FMI condusă de Ruben Atoyan a purtat discuții cu autoritățile Republicii Moldova în contextul primei evaluări a programului susținut prin cele două mecanisme.

Ruben Atoyan a menționat că programul se implementează cu succes, în pofida șocurilor grave și intercorelate. Autoritățile au respectat toate criteriile de performanță, iar reformele în domeniul luptei cu corupția, promovării supremației legii, guvernanței bugetare și supravegherii sectorului financiar avansează rapid. Autoritățile au numit în funcție procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție (acțiune importantă în contextul programului) în luna iunie, cu mult mai devreme decât s-a anticipat. Determinarea autorităților de a avansa pe calea implementării reformelor atât de necesare nu a fost știrbită de șocurile succesive, autoritățile reafirmându-și angajamentele asumate în cadrul programului, precum și fermitatea în implementarea lui.

„Totuși, războiul din Ucraina continuă să afecteze semnificativ economia Republicii Moldova. Pentru anul 2022 se prognozează o stagnare a PIB-ului real. Impactul negativ al înrăutățirii perspectivelor economice globale, ruperii lanțurilor de aprovizionare și creșterii costurilor de producție este aprofundat de impactul secetei asupra producției agricole. Creșterea inflației s-a accelerat rapid din cauza creșterii prețurilor la resursele energetice și produsele alimentare, iar cursul de schimb s-a depreciat din cauza condițiilor extrem de complicate de pe piață. Indicatorii bugetari în prima jumătate a anului 2022 au rămas robuști în urma confluenței unor venituri bugetare mai mari și a granturilor, dar și datorită neexecutării pe deplin a cheltuielilor bugetare aprobate. Faptul că băncile sunt bine capitalizate, lichide și profitabile a permis parcurgerea crizei curente într-o manieră satisfăcătoare”, a declarat Ruben Atoyan, citat într-un comunicat de presă al Misiunii FMI în Moldova.

În ceea ce privește politica monetară, Banca Națională a Moldovei are o abordare bazată strict pe date și statistici și aceasta s-a dovedit a fi eficientă la ancorarea așteptărilor privind inflația. De la începutul anului curent, BNM a ajustat politica monetară pentru a tempera efectele secundare ale unui nivel mai mare al inflației importate și ale întreruperilor în lanțurile de aprovizionare. În condițiile în care perspectivele inflației sunt afectate de deteriorarea mediului extern, autoritățile rămân ferme în intenția de a asigura flexibilitatea cursului de schimb, care acționează ca un amortizor de șocuri, iar intervențiile BNM se vor limita doar la atenuarea volatilității excesive și prevenirea fluctuațiilor neordonate pe piața valutară, notează Ruben Atoyan.

Perspectivele creșterii economice sunt periclitate în continuare de riscuri. Creșterea mai bruscă decât s-a anticipat a prețurilor la resursele energetice și perturbările în livrarea acestora, precum și creșterea prețurilor la produsele alimentare pe piețele internaționale, creșterea costurilor de trai și distanța mică de la războiul din Ucraina ar putea duce la deteriorarea în continuare a situației economice și la scăderea încrederii, fapt care va impune necesitatea de luare a unor decizii dificile în materie de prioritizare a măsurilor de politici, precizează experții FMI. Implementarea cu fermitate a unui pachet de reforme cuprinzător și susținerea acordată în continuare de FMI și alți parteneri va contribui la ancorarea încrederii.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!