FMI se teme că Moldova pierde saci cu bani: Guvernul promite reformă fiscală

15 Iul. 2024, 09:54
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
15 Iul. 2024, 09:54 // Actual //  bani.md

Republica Moldova are un program cu FMI cu o durată de 40 luni și a fost aprobat la 21 decembrie 2021. În luna mai 2022 a fost majorat volumul total de creditare la circa 783 milioane de dolari S.U.A. (594,3 milioane de drepturi speciale de tragere (DST), din care circa 459 milioane de dolari S.U.A. (348,5 milioane de DST) au fost deja debursate. Iar pentru a continua programul Executivul de la Chișinău și-a asumat un șir de reforme.

Guvernul, cu ajutorul experților FMI, a inițiat o analiză detaliată a Codului fiscal pentru a identifica legăturile și corelațiile dintre politica fiscală și administrarea veniturilor. Aceasta are scopul de a descoperi punctele slabe ale sistemului și de a fundamenta deciziile pentru a crea un sistem fiscal mai progresiv.

În baza rezultatelor analizei facilităților fiscale, guvernul va elabora propuneri pentru eliminarea acestora până la 31 decembrie 2024. Acest proces va permite reducerea ineficiențelor și mobilizarea veniturilor interne, eliminând practicile abuzive.

Guvernul intenționează să fortifice capacitățile instituționale ale Serviciului Fiscal de Stat, conform recomandărilor FMI, pentru a gestiona eficient riscurile legate de veniturile fiscale. Acțiuni concrete includ investigarea infracțiunilor fiscale, sporirea gradului de conformare fiscală voluntară și lansarea schimbului automatizat de informații fiscale cu Forumul Global al OCDE până în noiembrie 2024.

Modificările Codului vamal, armonizate cu reglementările UE, au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2024. Acestea vor continua cu actualizări legislative pentru a implementa Protocolul OMS pentru eliminarea comerțului ilicit cu produse din tutun. În plus, guvernul va consolida cadrul de combatere a spălării banilor și finanțării terorismului, punând accent pe evaziunea fiscală și îmbunătățind cooperarea interinstituțională.

Programul autorităților moldovenești, susținut de FMI prin mecanismele de finanțare ECF și EFF, are o durată de 40 luni și a fost aprobat la 21 decembrie 2021. În luna mai 2022 a fost majorat volumul total de creditare la circa 783 milioane de dolari S.U.A. (594,3 milioane de drepturi speciale de tragere (DST), din care circa 459 milioane de dolari S.U.A. (348,5 milioane de DST) au fost deja debursate. În afară de aceasta, în decembrie 2023 a fost aprobat un program nou, susținut prin mecanismul de finanțare RSF, în valoare de circa 170 milioane de dolari S.U.A. (129,4 milioane de DST). Finanțarea în baza ECF prevede o rată anuală a dobânzii de zero la sută, o perioadă de grație de cinci ani și jumătate și un termen de rambursare de zece ani, iar finanțarea în baza EFF prevede o rată anuală a dobânzii egală cu rata de bază a dobânzii pentru DST, un termen de rambursare de zece ani și o perioadă de grație de patru ani și jumătate. Finanțarea în baza RSF are un termen de rambursare de 20 ani și o perioadă de grație de zece ani și jumătate, pe parcursul căreia nu se achită suma principală.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!