(FOTO) A fost deschis Skatepark-ul din Ungheni. Este unicul de acest gen din Republica Moldova

08 Nov. 2021, 09:53
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
08 Nov. 2021, 09:53 // Actual //  MD Bani

Skatepark-ul, unicul de acest gen din Republica Moldova, amplasat în Parcul „Micul Cluj” din Ungheni, este deja funcțional, scrie news.ungheni.org.

Potrivit Primăriei municipiului Ungheni, skatepark-ul are o suprafață totală de 800 metri pătrați.

Noua platformă sportivă este divizată pentru 2 categorii de utilizatori:

  • începători (Zona A, unde pista e din asfalt) – vârsta minimă a utilizatorilor este de 6 ani, copiii cu vârsta cuprinsă între 6-12 ani au nevoie de însoțitor, iar accesul persoanei este permis doar după prezentarea copiei actului de identitate și completarea declarației pe propria răspundere.
  • avansați (Zona B, unde cele 9 rampe sunt din beton armat) – vârsta minimă a utilizatorilor este de 12 ani, iar accesul oricărei persoane este permis doar după după prezentarea copiei actului de identitate și completarea declarației pe propria răspundere.

Pe teritoriul obiectivului sportiv este interzis accesul cu animale de companie și cu vehiculelor sau autovehiculelor (autoturisme, autoutilitare, ATV-uri, mopede, motociclete, căruţe etc.)

Skatepark-ul din Ungheni

Sursa informează că la sfârșitul lunii iulie curent, a fost aprobat, de către Consiliul Municipal, Regulamentul de utilizare a skateparkului.

Spre marea bucurie a Unghenenilor și a oaspeților Porții de Vest, accesul este gratuit.

Totodată, skatepark-ul este destinat numai STRICT pentru skateboard, role, biciclete și trotinete, iar utilizatorii sunt obligați să poarte echipament de protecție și să semneze o declarație pe proprie răspundere.

Declarația pe proprie răspunde poate fi solicitată de la administrația Parcului „Micul Cluj”.

Cu Regulile de utilizare a skatepark-ului puteți lua cunoștință pe loc, acestea fiind afișate la un loc vizibil.

Primăria municipiului Ungheni reamintește că skatepark-ul a fost construit urmare a solicitării unghenenilor, cu sprijinul financiar al autorităților publice locale din Cluj-Napoca, oraș înfrățit cu Ungheniul.

Regulament de utilizare a Skatepark-ului amplasat în Parcul „Micul Cluj” din mun. Ungheni

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!