(FOTO) Cine sunt câștigătorii concursului „Premiul pentru realizări în domeniul calității” organizat de CCI a RM

24 Iun. 2022, 16:38
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
24 Iun. 2022, 16:38 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Tradițional, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) organizează în fiecare an Gala Businessului Moldovenesc. Evenimentul are o importanță deosebită pentru mediul de afaceri autohton, întrucât cele mai bune mărci și companii care s-au remarcat prin calitatea produselor și serviciilor sunt premiate.

În acest an, evenimentul s-a desfășurat pe data 16 iunie, fiind organizat de CCI a RM și Agenția de Stat pentru Proprietate Intelectuală în parteneriat cu Centrul Național Anticorupție (CNA), Institutul de Standardizare din Moldova (ISM) și Centrul Național de Acreditare din Republica Moldova (MOLDAC).

În cadrul Galei Businessului Moldovenesc sunt premiați învingătorii concursurilor „Marca Comercială a Anului” și „Premiul pentru realizări în domeniul calității”. În acest an, evenimentul a reunit circa 140 de întreprinderi din Republica Moldova.

În cadrul concursului „Premiul pentru realizări în domeniul calității” au fost premiate 36 de companii. Miza concursului este „Zeița calității”, premiu pe care mai multe companii au reușit să-l obțină.

Companiile învingătoare au implementat cu succes standardele de management al calității produselor și serviciilor oferite consumatorilor.

Lista învingătorilor concursului „Premiul pentru realizări în domeniul calității”:

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!