Imaginația nu are margini. Pentru un brad din doze de vaccin consumate a fost „ars” cu o amendă de 19 mii de euro

11 Dec. 2021, 09:20
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
11 Dec. 2021, 09:20 // Actual //  MD Bani

Garda de Mediu a dat amenzi de 90.000 de lei românești (aproximativ 18.184 de EURO) pentru construirea unui brad din doze de vaccin consumate, la Palatul Copiilor, scrie alephnews.ro.

Organizatorul centrului de vaccinare de la Palatul Copiilor, care a autorizat construirea bradului din recipiente de vaccin, precum şi operatorul autorizat pentru transportul deşeurilor medicale, din acelaşi centru, au fost amendaţi cu 90.000 de lei (aproximativ 18.184 de euro).

Garda de Mediu anunţă că, mai mult, compania de transport s-a ales şi cu o notificare către Agenţia pentru Protecţia Mediului, în vederea suspendării activităţii, până la remedierea problemelor constatate, privind nerespectarea regimului de transport al deşeurilor medicale, în vederea eliminării.

„Am fost sesizaţi în privinţa existenţei unor construcţii din deşeuri medicale, în incinta centrului de vaccinare organizat în interiorul Palatului Copiilor, din sectorul 4 al Bucureştiului, iar echipa de control a GNM a găsit şi sancţionat mai multe abateri legate de folosirea şi transportul deşeurilor medicale de acolo. Cele trei sancţiuni contravenţionale au totalizat 90.000 de lei. De asemenea, construcţiile respective au fost desfiinţate şi ne-am asigurat că recipientele utilizate din care fuseseră realizate, considerate deşeuri medicale nepericuloase, au fost transportate la un operator specializat, pentru a fi eliminate, aşa cum prevede legea”, a declarat comisarul general al GNM, Marioara Gătej.

Construcția are o înălțime de 3 metri și este formată din peste 19.000 de doze de vaccin împotriva COVID-19, potrivit unei postări de pe pagina RO Vaccinare.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!