(FOTO) Nu vei crede că e în Moldova! O vilă plutitoare de pe malul Nistrului își caută proprietarul. Cât costă

14 Iun. 2022, 12:35
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
14 Iun. 2022, 12:35 // Au Bani //  MD Bani

Malul Nistrului de la Rîbnița a devenit casa unui proiect imobiliar care ține mai mult de ordinul viselor decât de realitate. Proiectul reprezintă o vilă plutitoare, descrisă de către creatorii săi drept fiind „ruptă din povești”, unde vă puteți bucura de frumusețea zonei pitorești.

Dezvoltatorii au publicat câteva fotografii care arată prima vilă de acest tip din Republica Moldova, ce are fundația scufundată în apele râului Nistru.

Proiectul „unic de felul său” se întinde pe o suprafață de 150 de metri pătrați și are două etaje cu 2 terase, o bucătărie, un living și 2 dormitoare. Fiecare compartiment al „vilei de vis” are un design exclusivist și este dotat cu mobilier de înaltă calitate. Mai mult de atât, acoperișul construcției plutitoare are incorporate câteva baterii solare electrice.

Proprietatea plutitoare este listată pe Mirax la un preț de 170 de mii de euro. Prin urmare acest loc magnific care vă va oferi cu siguranță o odihnă liniștită și plină de inspirație, este încă în căutarea unui proprietar.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!