(FOTO) VIDEO Ariana Dermenji, laureata Concursului Internațional pentru Protocol și Etichetă desfășurat la Moscova

08 Feb. 2022, 17:23
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  MD Bani
08 Feb. 2022, 17:23 // Oameni şi Idei //  MD Bani

Moldoveanca Ariana Dermenji este laureata Concursului Internațional pentru Protocol și Etichetă „Primele Persoane”. Aceasta a fost premiată ieri, 7 februarie, la Moscova, cu distincția „Pentru contribuție în dezvoltarea și popularizarea profesiei”. La baza participării sale, au stat Ghidul practic „Protocolul Instituțional”, scris chiar de autoarea premiului și oferirea de cursuri practice în domeniul protocolului.

Distincția a fost vociferată la data de 14 Ianuarie 2022 în cadrul ceremoniei de premiere organizată de Organizația Internațională pentru cooperare din Federația Rusă. Din cauza condițiilor restricționate de călătorie și imposibilitatea de a fi în ziua premierii la locul desfășurării acesteia, înmânarea distincției a avut loc ieri, 7 februarie, în or. Moscova. Este un premiu profesional prestigios în domeniul protocolului, etichetei și cooperării internaționale, indicând cea mai înaltă competență profesională, a menționat Ariana Dermenji.

Această participare aduce un aport la dezvoltarea relațiilor moldo-ruse și promovarea imaginii instituționale a Republicii Moldova.

Este o mândrie și o onoare pentru mine personal, precum și un impact semnificativ întru dezvoltarea relațiilor moldo-ruse și promovarea imaginii instituționale a Republicii Moldova în spațiul țărilor CSI. În cadrul întrevederii cu reprezentanții „Organizației Internaționale pentru cooperare” (ООО «МОС») au fost discutate mai multe subiecte, printre care promovarea Ghidului privind „Protocolul Instituțional” pe teritoriul țărilor CSI și instituirii unei colaborări în acest sens”, a declarat autoarea cărții.

Ghidul lansat de Ariana reprezintă un ansamblu de studii pe care le are în domeniu, bazat pe practica obținută în cadrul Președinție pe parcursul mai multor ani și a cunoștințelor obținute.

Eu am publicat cartea în anul 2021. Aceasta se vinde deja în toate librăriile din Republica Moldova, precum și în România. Sunt 1500 de exemplare. Ulterior, urmează a fi publicată și în limba rusă, până la sfârșitul acestui an, ca urmare a premiului pe care l-am primit. Mai duc și cursuri practice în domeniul protocolului. Pe parcursul anului 2021 au studiat peste 200 de persoane”, a specificat Ariana.

 

 

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!