(FOTO/VIDEO) BNM pune în circulație un set de 3 monede dedicate celor 30 de ani de independență a Republicii Moldova

26 Aug. 2021, 09:42
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
26 Aug. 2021, 09:42 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Cu ocazia aniversării a 30 de la proclamarea independenței Republicii Moldova, Banca Națională a Moldovei (BNM), începând cu 26 august 2021, pune în circulație, ca mijloc de plată și în scop numismatic, un set de monede comemorative. Acestea vor completa seria „Evenimente istorice”. De asemenea, cu un mesaj de felicitare cu ocazia sărbătorii naționale a venit și guvernatorul BNM, Octavian Armașu.

Monedele sunt prezentate în set din trei piese și au semnificația unui parcurs istoric de 30 de ani: trecutul, prezentul și viitorul. Fiecare monedă reflectă titluri celebre de versuri devenite șlagăre: „O libertate, sfântă libertate” (autorul poeziei „Libertate” – Ion Hadârcă; compozitor – Anatol Dumitraș; interpretă – Angela Bucico), „Inima mea e Moldova” (versuri – Simion Ghimpu; compozitor – Ion Aldea-Teodorovici; interpret – Ion Suruceanu) și „Cât trăim pe acest pământ” (versuri –Nicolae Dabija; compozitor – Tudor Chiriac; interpret – Alex Calancea Band).

Prima monedă ne duce în anul 1991, la generația care a luptat pentru libertatea țării.

Cea de-a doua piesă este dedicată tinerilor și redă o cale mai lungă –procesele democratice și dezvoltarea social-economică a Republicii Moldova.

Ultima monedă este dedicată copiilor – celor care au venit cu mesajul de speranță „Totul va fi bine” preluat din campania internațională cu același nume la care au aderat copiii din Republica Moldova în contextul crizei sanitare globale.

„Prin definiție, orice monedă comemorativă înfățișează un obiect de artă monetară destinat să transmită publicului mesaje reprezentative ale unui stat. Astfel, aceste trei monede aniversare consemnează memoria istorică a țării noastre, precum și atașamentul nostru la valorile culturale și civice”, precizează guvernatorul BNM, Octavian Armașu, în mesajul său prilejuit de aniversarea a 30-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!