FOTO, VIDEO În acest weekend, descoperă tainele Sânzienelor și pășește pe tărâmul magic, la Castel MIMI

05 Iul. 2023, 13:23
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
05 Iul. 2023, 13:23 // Actual //  MD Bani

Tradițiile poporului nostru spun că, în noaptea de Sânziene, făpturile supranaturale ies din pădurile în care trăiesc şi zboară deasupra pământului, cântând şi dansând. Aceste ființe magice, considerate protectoare ale naturii, își leagănă corpurile grațioase în jurul unui rug aprins, iar fetele și femeile se alătură dansului lor hipnotizant, pentru a atrage în viețile lor norocul și iubirea.

Pentru a îmbuna sânzienele și a ține departe spiritele rele, Castel Mimi pregătește o seară de-a dreptul magică, în care toate simțurile vă vor fi delectate de prestația fascinantă a Show Balet Non Format și acordurile incendiare ale formației Felicia Dunaf Band.

Ca de fiecare dată, Castele Mimi va asigura o atmosferă unică, de basm. Oaspeții vinăriei sunt invitați să se alăture dansurilor energice din jurul focului și să descopere tainele făpturilor supranaturale, savurând deliciosul vin Sânziene.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În timp ce licoarea lui Bachus și bucatele gătite în aer liber vă vor încânta papilele gustative, muzica live vă va purta într-o călătorie sonoră de neuitat.

Nu rata această ocazie unică de a petrece o seară memorabilă, într-o atmosferă magică. Pe 8 iulie, începând cu ora 18:00, vino la Castel Mimi și lasă-te purtat de farmecul Sânzienelor!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!