(FOTO/VIDEO) O machetă a vasului Titanic, cel mai mare Lego lansat vreodată. Care este prețul anunțat

08 Oct. 2021, 13:09
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
08 Oct. 2021, 13:09 // Au Bani //  MD Bani

O replică a faimosului vapor Titanic, care are 1,35 de metri lungime și 9.090 de piese în componență, a devenit cel mai mare set Lego lansat vreodată de compania daneză.

Modelul oferă o atenție incredibilă la detalii. Replica Titanic din piese de Lego conține macarale de marfă, piscine, bărci de salvare, punți multiple, dar și caracteristici funcționale, cum ar fi ancore care pot fi ridicate și coborâte, pistoane reglabile și un mecanism pentru reglarea tensiunii în cablurile care unesc catargele.

Prețul acestei miniaturi, disponibilă oficial din 8 noiembrie, este de 630 $.

Din punct de vedere tehnic, Titanicul nu este cel mai mare Lego din istorie, numai că „recordul” nu înfățișează un obiect: Lego Art World Map e o hartă gigantică a lumii cu 11.695 de piese.

Fondat în 1932, grupul LEGO, cu sediul în Billund, Danemarca, este unul dintre cei mai importanți producători de jucării, celebru pentru brandul Lego, denumire derivată din cuvintele daneze „leg godt”, care înseamnă „joacă bine”.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!