Franţa acordă o reducere de 0,30 euro pe litru la prețul carburanților

01 Sept. 2022, 11:11
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
01 Sept. 2022, 11:11 // Actual //  MD Bani

Franţa a majorat plafonul privind reducerea la preţul carburanţilor, de la 0,18 euro pe litru la 0,30 euro pe litru, pentru a atenua povara creşterii preţurilor la pompă, transmite DPA.

Noua reglementare va fi aplicată în Franţa în septembrie şi octombrie. În același timp, în Corsica şi în alte teritorii de peste mări se va aplica un discount mai redus, a anunţat Ministerul Economiei.

În noiembrie şi decembrie, se va aplica o reducere la preţul carburanţilor de 0,10 euro pe litru, măsura urmând să expire la 31 decembrie 2022.

În încercarea de a limita impactul creşterii continue a preţurilor la energie, Guvernul de la Paris a adoptat mai multe măsuri, precum plafonarea preţului gazelor naturale, limitarea la 4% a creşterii preţului la electricitate, precum şi acordarea de vouchere energetice.

Premierul Jean Castex estima că impactul acestor măsuri se ridică la peste 20 de miliarde de euro.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!