Frisoane la Kiev. Biden prevede că Putin va ataca Ucraina

20 Ian. 2022, 18:12
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
20 Ian. 2022, 18:12 // Actual //  bani.md

Președintele Joe Biden prevede că următoarea mișcare a Rusiei va fi să atace Ucraina, chiar dacă președintele rus Vladimir Putin nu este încă decis. Pe de altă parte, Biden deplânge lipsa de „sincronizare” a țărilor membre NATO, privind reacția alianței în cazul unei „incursiuni minore” în Ucraina.

Nu sunt atât de sigur că s-a decis ce să facă. Bănuiala mea e că o va face. Trebuie să facă ceva”, a spus Biden despre intențiile președintelui rus Vladimir Putin cu privire la Ucraina, într-o conferință de presă foarte amplă, susținută miercuri, pe 19 ianuarie, la un an de mandat.

El a anticipat că Rusia va ataca Ucraina și a recunoscut că încă nu există un punct de vedere unitar la nivelul țărilor membre NATO privind modul în care Alianța Nord Atlantică ar trebui să răspundă la o eventuală „incursiune minoră” a Rusiei în Ucraina.

Biden crede că Putin de fapt testează NATO și spune că răspunsul la acțiunile Rusiei depinde atât de amploarea acestor acțiuni dar și de capacitatea Occidentului de a depăși diferențele.

Pe de altă parte, vorbind de aceste desincronizări din sânul NATO, Biden a lansat o distincție periculoasă între o „invazie semnificativă” și o „incursiune minoră”, stârnind frisoane la Kiev, unde se află șeful diplomației americane, Antony Blinken, citat de Radio Europa Liberă.

Presat să explice ce a vrut să spună prin „incursiune minoră”, Biden a explicat că „există diferențe” de viziune între capitalele occidentale cu privire la modul de răspuns, în funcție de natura exactă a ceea ce va face Rusia: o incursiune minoră sau o invazie semnificativă.

Chiar dacă armata rusă este mai puternică decât cea a Ucrainei, Biden spune că nu trebuie pierdut din vedere că pierderile de vieți omenești ar fi un cost sever pentru ruși. „Nu va fi doar o plimbare pentru Rusia”, a spus Biden.

El a recunoscut că „din punct de vedere militar, rușii au o superioritate covârșitoare” față de Ucraina dar a spus că, în cazul în care o vor invada, „vor plăti un preț foarte mare, imediat, pe termen scurt, dar și [pe termen] mediu și lung.”

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!