Furie la Kremlin, după plafonarea prețului la gaz – 180 de euro, decizia UE

20 Dec. 2022, 10:04
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
20 Dec. 2022, 10:04 // Actual //  bani.md

Miniștrii Energiei din țările Uniunii Europene au convenit să impună un plafon pentru prețul gazelor naturale, care va fi aplicat dacă prețurile de referință ale gazelor naturale vor crește la 180 de euro pe megawat-oră, potrivit unor oficiali și unui document citat de Reuters. Plafonul poate fi activat începând cu 15 februarie și nu se va aplica inițial tranzacțiilor din afara bursei de energie, se arată în document.

Plafonarea prețurilor la gaze va intra în vigoare dacă prețurile TTF depășesc 180 euro/MWh timp de trei zile. Acordul a fost precedat de săptămâni de discuții asupra unei măsuri care a divizat UE, pe fondul crizei energetice.

Prețul la nivelul de 180 de euro este mult mai mic decât propunerea anterioară pentru un plafon de 275 de euro/MWh pe care Comisia Europeană a depus-o luna trecută.

Liderii UE le-au cerut săptămâna trecută miniștrilor să-și rezolve divergențele și să aprobe un plafon astăzi, luni, în încercarea de a finaliza o măsură pe care țările o discută de luni de zile.

„Ne apropiem de acord”, declarase luni dimineața comisarul UE pentru Energie, Kadri Simson. „Desigur, este nevoie de un spirit de compromis foarte puternic din partea tuturor”, a adăugat ea, la venirea la reuniunea miniștrilor energiei din UE desfășurată la Bruxelles.

 Întâlnire cu ușile închise între Grecia, Belgia, Italia și Polonia

O întâlnire cu ușile închise între cele patru țări care se află în fruntea demersului pentru impunerea unui plafon realist pentru prețurile gazelor naturale de către UE a fost organizată aseară, potrivit unor surse ale Ministerului Mediului și Energiei din Grecia, la inițiativa ministrului grec al energiei, Kostas Skrekas.

La întâlnire au participat miniștrii energiei din Grecia, Belgia, Italia și Polonia, iar subiectul întâlnirii a fost poziția pe care o vor adopta în cadrul Consiliului Miniștrilor Energiei de luni.

Germania, Olanda și Austria se numără printre țările care se tem că plafonul ar putea perturba piețele energetice ale Europei și ar putea direcționa transporturile de gaz atât de necesare în afara UE. Blocul acestor țări au solicitat reglementări mai stricte, cum ar fi suspendarea automată a plafonului dacă plafonarea produce consecințe negative, notează kathimerini.gr

 Rusia: plafonarea prețurilor la gaze este ”inacceptabilă”

Kremlinul a calificat drept „inacceptabilă” plafonarea prețului angro la gazele naturale, plafonare aprobată astăzi de miniștrii energiei din statele membre UE.

„Aceasta este o încălcare a procedurii pieței de a stabili prețurile”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit agențiilor rusești de presă. „Orice referire la „plafon” (pentru prețuri) este inacceptabilă”, a adăugat el, potrivit kathimerini.gr.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!