Furie la Kremlin! Epurări pe bandă rulantă la FSB. 150 de ofițeri arestați sau concediați

11 Apr. 2022, 12:02
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
11 Apr. 2022, 12:02 // Actual //  bani.md

În jur de 150 de ofițeri ai serviciului secret de la Moscova, FSB, au fost concediați sau arestați, susține jurnalistul Christo Grozev de la site-ul de investigații Bellingcat. Printre aceștia se numără și generalul-colonel Serghei Beseda, șef al serviciului extern.

Vladimir Putin, fost agent KGB, a dispus epurări în serviciul secret în rândul celor care au furnizat Moscovei informații eronate în legătură cu realitatea de pe frontul din Ucraina.

Informații în legătură cu aceste mișcări au început să apară încă de la începutul lunii martie, când jurnaliștii relatau că președintele rus a „decapitat” departamentul de informații externe al Serviciului Federal de Securitate, și i-a pus în arest la domiciliu.

”Serghei Beseda, șeful Serviciului, și adjunctul său Bolukh, au fost plasați în arest la domiciliu, potrivit surselor mele din interior” , preciza jurnalistul de investigații Andrei Soldatov.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!