Gala Businessului Moldovenesc a premiat 5 companii pentru promovarea politicilor prietenoase familiei la locul de muncă

17 Iun. 2022, 10:22
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
17 Iun. 2022, 10:22 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Ieri, 16 iunie 2022, a fost organizat cel mai important eveniment pentru mediul de afaceri autohton – Gala Businessului Moldovenesc. Gala a fost organizată de Camera de Comerț și Industrie (CCI a RM)și Agenția de Stat pentru Proprietate Intelectuală (AGEPI) în parteneriat cu Centrul Național Anticorupție (CNA), Institutul de Standardizare din Moldova (ISM) și Centrul Național de Acreditare din Republica Moldova (MOLDAC).

În cadrul Galei Businessului Moldovenesc au fost premiați învingătorii concursurilor „Marca comercială a anului” și „Premiul pentru realizări în domeniul calității”. De asemenea, 5 companii din sectorul privat, membre ale CCI a RM, vor primi mențiuni speciale pentru angajamentul ferm în asigurarea echilibrului între viața de familie și cea profesională a angajaților, prin promovarea activă a politicilor prietenoase familiei la locul de muncă.

Companiile premiate sunt:

  •  Panilino;
  • Asena Textil;
  • Linella;
  • Orange;
  • Premier Energy Distribution.

În acest context, Camera de Comerț și Industrie încurajează toate companiile să implementeze și să piloteze modelul locului de muncă prietenos familiei.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!