Gaură salarială la CFM! Spînu promite s-o astupe până la începutul lunii martie

09 Feb. 2024, 11:27
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
09 Feb. 2024, 11:27 // Actual //  bani.md

Cea mai mare parte a datoriilor la salarii pentru ultimele două luni ar urma să fie achitate până la începutul lunii martie, a declarat într-un live pe Facebook, ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu.

„În zilele următoare vom numi un interimar la CFM și suntem foarte aproape de a găsi o soluție pentru achitarea salariilor pe ultimele două luni. Ca și termen este vorba de luna februarie și începutul lunii martie când o parte mare din datorii vor fi achitate. Vom avea discuții cu noua conducere de la CFM că întreprinderea să fie administrată bine și veniturile să crească și să nu mai avem asemenea situații”, a punctat ministrul.

Fostul dircetor al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”, Oleg Tofilat, într-o declarație recunoaștea că unitatea se confruntă cu probleme financiare, iar din această cauză angajații nu și-au primit încă salariile. Oleg Tofilat spunea că întreprinderea are doar banii pe care-i câștigă, iar reducerea încasărilor a generat restanțe salariale. El a mai precizat că războiul din Ucraina a blocat și intenția autorităților de a procura locomotive și vagoane noi.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!