Gazprom, măciuca lui Putin ieftinește metanul pentru Moldova

01 Mart. 2022, 10:41
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
01 Mart. 2022, 10:41 // Actual //  bani.md

Prețul de achiziție calculat preventiv al gazelor naturale, furnizate de SAP „Gazprom” către SA „Moldovagaz”, va constitui, în luna martie 2022, 547,26 dolari SUA pentru mia de metri cubi cu 16 dolari mai puțin față de prețul din februarie, reieșind din formula de calcul a acestuia, inclusă în contractul în vigoare.  SA „Moldovagaz” va depune toate eforturile pentru a achita în termenii stabiliți și integral livrările curente și astfel se va garanta neîntreruperea acestora, anunță Moldovagaz într-un comunicat.

Chișinăul a trecut în luna octombrie a anului 2021 printr-o criză a gazelor când a expirat contractul de livrare cu Gazprom și a fost redusă cantitatea de gaze cu 35%. În rezultat, autoritățile moldovene au cumpărat gaz de la mai multe companii străine. Concernul rus insista pe prețurile de piață, care în prezent sunt de circa 1000 USD pentru mia de metri cubi. Însă în rezultatul intervenției oficialilor occidentali, Moscova a ajuns la un compromis cu Chișinăul, la un preț de 450 USD pentru mia de metri cubi.

Autoritățile de la Chișinău s-au arătat indignate de atitudinea Gazpromului în raport cu Chișinăul. De două ori concernul rus a trimis scrisori de înștiințare care atenționau cu sistarea livrărilor în caz de neplată a avansului pentru luna următoare. Deși această prevedere exista și în contractul precedent, nu a fost utilizată niciodată de Gazprom. Ministrul Infrastructurii și premierul au vorbit despre o schimbare de atitudine a concernului.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!