Gazprom: Pot să înghețe orașe întregi. UE ar putea înregistra un deficit de 800 mln metri cubi pe zi în această iarnă

12 Oct. 2022, 17:28
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
12 Oct. 2022, 17:28 // Actual //  MD Bani

Uniunea Europeană ar putea înregistra iarna care vine de un deficit de gaze de 800 milioane metri cubi pe zi, în cazul unei cereri ridicate cauzate de friguri extreme, a avertizat miercuri directorul general al Gazprom, Alexei Miller, citat de agenţia EFE.

„Experţii europeni estimează în prezent la 800 milioane de metri cubi volumul de gaze ce va lipsi Europei în cazul unei perioade extrem de reci, este vorba despre o treime din tot consumul european”, a declarat Miller la a V-a Săptămână Energetică din Rusia.

„Vârful de iarnă” este cea mai gravă provocare cu care se va confrunta UE din punct de vedere energetic în următoarele luni, potrivit lui Miller.

„Pentru o scurtă perioadă de timp, pot să îngheţe oraşe întregi. Gazprom a furnizat între 600 milioane şi 1,7 miliarde mc zilnic în perioade de vârf, cum a fost anticiclonul Harmut, din 2018”, a subliniat el.

Informaţiile privind rezervele de gaze din depozitele subterane trebuie să fie analizate în contextul actualelor modificări de logistică, a adăugat.

„În prezent avem altă logistică, alte surse de aprovizionare cu gaze a pieţei europene. Sarcina înmagazinărilor subterane din Europa va fi considerabil mai mare decât în anii anteriori”, a mai afirmat directorul Gazprom.

Acesta a semnalat că Germania, una dintre ţările cu cea mai mare capacitate de înmagazinare, „va putea pompa în jur de 20 miliarde metri cubi”.

„Pe parcursul anterioarelor sezoane de toamnă şi iarnă Germania consuma peste 60 miliarde mc de gaz, ceea ce înseamnă că rezervele de gaze vor ajunge pentru cel mult două luni, două luni şi jumătate”, a explicat Miller.

Conform previziunilor, fie ele optimiste sau pesimiste, depozitele subterane ale Germaniei vor fi la doar 5% din capacitate în martie 2023.

„Da, Europa va supravieţui (iernii n.r), dar ce se va întâmpla cu furnizarea în 2023-2024? Este clar că această criză criză energetică nu va fi pe termen scurt, ci are un caracter sistemic”, a menţionat oficialul rus.

Referitor la posibilitatea restabilirii furnizărilor de gas rusesc, Miller a atenţionat că cele două gazoducte, Nord Stream 1 şi 2, sunt oprite.

„Cât timp va fi necesar pentru a fi repuse în funcţiune? (…) În primul rând este chestiunea politică. UE şi Germania trebuie să clarifice dacă sunt interesate să fie restabilite cele două conducte şi oferă garanţii pentru lucrări sigure”, a punctat el.

Refacerea gazoductelor, avariate ca urmare a unui sabotaj, „va dura mai mult de un an”, a precizat directorul Gazprom.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!