Gazul arde bugetul Transnistriei! În două zile a achitat pentru gaz 4 milioane de euro

13 Feb. 2025, 11:23
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
13 Feb. 2025, 11:23 // Actual //  Ursu Victor

În cele două zile de achiziții, compania „Tiraspoltransgaz” a cumpărat 5,3 milioane de metri cubi de gaz. Astfel, valoarea totală a tranzacțiilor realizate de Tiraspol pentru aceste volume de metan a ajuns la aproape 4 milioane de euro.

Conform datelor platformei bursiere BRM, prețul gazului pe 11 și 12 februarie a fost de aproximativ 300 de RON echivalentul a 70 de euro/MWh sau 740 de euro pentru o mie de metri cubi de gaz, fără TVA. Tranzacțiile bursiere sunt supuse unui TVA de 8% pentru gazul natural.

La aceste costuri se adaugă tariful pentru serviciile de transport al gazului, care se ridică la 311 lei pentru o mie de metri cubi, pentru livrarea de la punctul virtual de tranzacționare până la punctele de ieșire din rețeaua de distribuție de pe malul stâng al Nistrului.

Regiunea stângă a Nistrului a rămas fără gaze de la începutul acestui an urmare a suspendării livărilor de către Gazprom. În rezultat, locutorii au rămas fără căldură și apă caldă, iar energia electrică era livrată pe ore. Or, compania mixtă moldo-rusă Moldovagaz a livrat sâmbătă primul volum de 3 milioane de metri cubi de gaze naturale către regiunea separatistă Transnistria, prima de la oprirea tranzitului de gaze prin Ucraina. UE a acordat Chișinăului un ajutor de financiar de 60 de milioane de euro pentru a face față crizei energetice din regiune.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!