Gigantul energetic din Republica Moldova se listează de pe 8 până pe 15 mai la București. Care este prețul acțiunilor

08 Mai 2024, 09:36
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
08 Mai 2024, 09:36 // Actual //  bani.md

Grupul Premier Energy, care este prezent și în Republica Moldova, deţinut de fondul ceh de investiţii, Emma Capital, fondat de antreprenorul ceh Jiří Šmejc, care a cumpărat recent compania de furnizare CEZ, anunță că investitorii de la Bursa de Valori București (BVB) vor putea subscrie acțiuni în oferta de listare din 8 mai până pe 15 mai, potrivit unui anunț publicat la BVB. Aceasta este prima listare majoră la Bursa de la București din acest an.

Preţul de subscriere este cuprins între 19 şi 21,5 lei pentru investitorii instituţionali, iar pentru investitorii de retail prețul este de maxim de 21,5 lei, potrivit prospectului. Detaliile ofertei, mai jos.

Compania și-a anunțat intenția de a se lista la bursă din 18 aprilie. Premier Energy anunța atunci că vrea să lanseze o ofertă publică inițială (IPO) de acțiuni ordinare, adresată investitorilor de retail și instituționali din România și o ofertă adresată investitorilor instituționali internaționali eligibili.

Compania intenţionează să obțină aproximativ 100 de milioane de euro rezultate dintr-o majorare de capital cu excluderea drepturilor de preferință, iar principalul său acționar, EMMA Alpha Holding Ltd. intenționează să vândă acțiuni existente în valoare de aproximativ 25 de milioane de euro.

În plus, Oferta va beneficia, de asemenea, de o opțiune uzuală de supra- alocare oferită de EMMA Capital de până la 15% din Tranzacția de Bază.

Societatea afirmă că va utiliza veniturile din listare pentru a finanța creșterea viitoare, în special în segmentul producției de energie regenerabilă.

După finalizarea IPO, EMMA Capital va continua să dețină majoritatea acțiunilor în Premier Energy.

Înfiinţată în 2007, Premier Energy operează ca distribuitor şi furnizor pe piaţa gazelor naturale din România, fiind al treilea mare jucător de profil.

Jose Garza, CEO Premier Energy Group, a comentat: “În ultimele săptămâni, perspectiva investiţională atractivă a Premier Energy pare să fi fost bine primită de potențialii investitori și așteptăm cu nerăbdare întâlnirile cu aceştia în zilele următoare. Atât pentru investitorii români cât şi pentru cei internaționali, Premier Energy oferă acces la o oportunitate de investiție în domeniul tranziției energetice pe piețe cu potențial de creștere considerabil, precum și la o companie puternică din punct de vedere financiar, cu planuri ambițioase privind sectorul energiei regenerabile, cu o politică generoasă de dividende și o abordare robustă a principiilor ESG.”

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!