Google Meet gratuit va introduce limite de timp pentru conferințe video. Când ar putea avea loc schimbările

31 Mart. 2021, 14:25
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
31 Mart. 2021, 14:25 // Bani și Afaceri //  MD Bani

În aprilie 2020, Google a lansat o versiune gratuită de Meet pentru toți utilizatorii cu posibilitatea de a găzdui conferințe pentru până la 24 de ore.

Pentru apeluri, trebuie doar să aveți Gmail. Inițial, acțiunea trebuia să fie valabilă până în septembrie, dar apoi a fost prelungită până în martie, iar acum – până în iunie.

Potrivit Life Hacker, în cazul în care nu vor avea loc noi modificări, începând din luna iunie, va fi posibil să organizați conferințe gratuite pentru cel mult o oră.

Compania a publicat informația și pe pagina oficială de Twitter.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!